Prezidențiale2025/INTERVIU AGERPRES cu Crin Antonescu: Proiectul meu de țară – România pe deplin occidentalizată

Candidatul Alianței ‘România Înainte’, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că proiectul său de țară este România pe deplin occidentalizată, subliniind că este nevoie de schimbări în ceea ce privește clasa politică.

‘Nu avem o altă clasă politică să aducem din altă parte. Trebuie să lucrăm cu ceea ce există, cu ceea ce românii au validat prin votul lor, cu Parlamentul actual, cu majoritatea actuală. Dar schimbări în comportament, în mentalitate, în ritm, sunt necesare și pentru mine asta este o miză’, a precizat Crin Antonescu.

Printre prioritățile primelor o sută de zile de mandat la Cotroceni, în cazul în care va ajunge președinte, Crin Antonescu a menționat numirile la SRI și CCR.

El spune că, oricine va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, finala va fi grea.

AGERPRES: Domnule președinte, ați mai candidat la alegerile prezidențiale în 2009 când v-ați clasat pe locul trei, iar în 2014 ați renunțat la candidatură. De ce candidați la alegerile din luna mai? Și ce șanse vă dați?

Crin Antonescu: Am candidat în 2009, m-am clasat pe locul trei, cu un scor destul de bun atunci, 20% – două milioane de voturi. În 2014 nu am renunțat la candidatură, am demisionat de la conducerea Partidului Național Liberal. Pentru candidatură a avut loc un vot în interiorul partidului, între mine și domnul Iohannis, un vot câștigat de domnul Iohannis. Acum candidez din convingerea că, în acest moment istoric al României, dintre toți candidații sunt cel care aș putea face cel mai mult pentru România, pentru sistemul politic românesc, pentru societatea românească, în următorii cinci ani. Îmi dau șanse foarte bune, pentru că altfel n-aș fi în cursă.

Citeste și:  Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker, categoria I, la tragerile de duminică

AGERPRES: Vă reproșați ceva din perioada USL?

Crin Antonescu: Nu îmi reproșez demersul în sine, a fost un demers necesar, consider și acum. A fost un demers câștigător, a fost cea mai puternică alianță politică din viața României din toate timpurile și cu rezultatul electoral cel mai mare – peste 60% din voturi. Sigur că în detaliu poate că anumite lucruri trebuiau conduse altfel, poate că anumite decizii puteau fi amânate sau luate mai repede, dar astea sunt detalii. Pe fond, nu.

AGERPRES: Dacă ajungeți în turul doi, cu cine vă doriți să fiți în finală?

Crin Antonescu: Nu este un teritoriu al dorințelor. Cred că, oricare ar fi adversarul din turul doi, va fi o bătălie grea, o bătălie disputată, nu va fi ceva de genul finalei prezidențiale din 2019. Ați văzut că astă toamnă se făceau calcule privitoare la adversari mai ușori în finală. Eu cred că nu există adversari ușori din finală. Eu cred că electoratul României este agitat, este interesat, este o efervescență și atunci o finală, oricine ar fi sau împotriva oricui, va fi o finală grea.

AGERPRES: În ultimii 35 de ani, am avut ca proiecte de țară România în NATO, România în Uniunea Europeană, România – educată. Care este proiectul dumneavoastră de țară?

Citeste și:  Vreme mai caldă decât specificul perioadei în aproape toată țara

Crin Antonescu: Proiectul meu de țară este România pe deplin occidentalizată, în ceea ce privește instituțiile, în ceea ce privește economia, în ceea ce privește structurile de apărare și securitate națională, în ceea ce privește mentalitatea generală a societății. Sigur că aici sunt niște pași concreți. După ce am atins obiectivul Schengen, ultimul din integrarea completă, avem acum obiectivul OCDE pentru anul următor, cred. Avem, de asemenea, un obiectiv, din punctul meu de vedere, de atacat imediat și anume consolidarea structurilor de apărare și securitate, în sensul consolidării Flancului estic al NATO, sporirii bugetului pentru Apărare, dezvoltării industriei militare românești, inclusiv în producție proprie. Pentru mine tot un obiectiv este o participare mai activă, mai puternic profilată a României în interiorul Uniunii Europene, cu un rol mai semnificativ în deciziile de politică europeană.

AGERPRES: Care vor fi primele trei măsuri pe care le veți lua în primele 100 de zile de mandat?

Crin Antonescu: 100 de zile sunt lungi, ați văzut cât a făcut domnul Trump în primele 10 zile. Dar sigur că nu este același sistem constituțional, nu este aceeași țară, nicio comparație. Cele mai urgente măsuri vizează caracterul funcțional de stabilire a unei echipe de consilieri. Sunt numiri importante care trebuie făcute în fruntea serviciilor. SRI nu are conducere civilă de doi ani, mai bine de doi ani. La Curtea Constituțională se vor vacanta niște posturi. De lungă durată, pentru 100 de zile, prioritățile pentru mine sunt, pe de o parte, o reglare a colaborării cu Guvernul, conjugând programul guvernamental pe baza căruia sau în jurul căruia avem o majoritate parlamentară și un Guvern în acest moment cu programul prezidențial, cu elementele din programul prezidențial care presupun schimbări. Presupun schimbări nu de orientare strategică sau de opțiuni majore, economice, să spunem, dar presupun schimbări de ritm, schimbări de mentalitate, schimbări la nivelul eficienței și așa mai departe. În fine, un al treilea lucru, dar la fel de urgent din prima zi, este efortul de a depăși fractura profundă din societatea românească, frustrarea generată de anularea alegerilor, frustrarea generată de insatisfacția unei bune părți din public în raport cu prestația clasei politice. Astea sunt niște lucruri care nu se pot depăși decât dacă președintele reușește, ca lider, ca model, să impună schimbări acestei clase politice. Nu avem o altă clasă politică să aducem din altă parte. Trebuie să lucrăm cu ceea ce există, cu ceea ce românii au validat prin votul lor, cu Parlamentul actual, cu majoritatea actuală. Dar schimbări în comportament, în mentalitate, în ritm, cum spuneam, sunt necesare și pentru mine asta este o miză.

Citeste și:  România a pierdut și ultimul meci cu Ucraina, în Cupa Europeană a Națiunilor la Hochei

Citește continaurea interviului aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.