Crimă sângeroasă în Cartierul Metrom: Un minor și-a ucis cu sălbăticie adversarul

Caz șocant petrecut noaptea trecută în Brașov: Un tânăr de 16 ani și-a înjunghiat cu bestialitate partenerii de pahar. Una dintre victime a primit mai multe lovituri de cuțit în piept și a decedat pe loc. O a doua victimă a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean Brașov după ce a primit mai multe lovituri de cuțit în zona capului.

Totul s-a petrecut într-o clădire dezafectată în care a funcționat fosta Grădiniță a Uzinei Metrom. De câțiva ani o familie de romi s-a adăpostit în clădirea părăsită. Locul a fost transformat într-un adevărat bordel unde minore de etnie romă sunt vândute cu ora bărbaților din zonă.

Locatarii din zonă au sesizat în numeroase rânduri atât Poliția Națională cât și Poliția Locală cu privire la scandalurile care se petrec zilnic în acea locație. Nicio măsură nu a fost însă luată de autorități, astfel că scandalurile au continuat.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Noaptea trecută, agresorul, originar din Săcele, a venit la petrecerea organizată în cuibul de nebunii din fosta Grădiniță a Uzinei Metrom. Alcoolul a curs valuri iar spre dimineață spiritele s-au încins pe tema banilor. Agresorul ar fi fost lovit de gazdă și de un alt amic de mai multe ori. Încolțit, tânărul a scos un cuțit cu care și-a lovit adversarii de mai multe ori. Una dintre victime a primit mai multe lovituri de cuțit în piept și s-a prăbușit într-o baltă de sânge.

Cealaltă victimă a fost transportată de urgență la spital. La puțin timp după comiterea faptei, participanții la petrecerea sângeroasă s-au împrăștiat prin cartier. „Tânărul de 16 ani a fost reținut de procurori, pentru omor și lovire și alte violențe.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Victima care a supreviețuit atacului este și ea acuzată de lovire și alte violențe. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, ne-a declarat Vlad Teodorescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.