Gest uimitor făcut de o companie nemțească pentru brașoveni

Peste 1.000 pachete au ajuns la familii defavorizate din judeţul Braşov datorită Organizaţiei Die Johanniter şi a Fundaţiei Michael Schmidt.

Fundaţia Michael Schmidt a sprijinit pentru al treilea an consecutiv derularea proiectului umanitar Weihnachtstrucker, în satele din judeţul Braşov.

Astfel, cele peste 1000 de cadouri au ajuns la persoane defavorizate din judeţul Braşov, cu ajutorul reprezentanţilor fundaţiei, precum şi a unui grup de voluntari. Şi alte fundaţii şi asociaţii din judeţul Braşov s-au putut bucura de aceste pachete, precum Fundaţia Tabaluga, Internatul de copii din Rupea, Fundaţia Rafael din Codlea, Asociatia Eltera, Asociaţia Samariteanul Milos şi Casa Prichindel din Ghimbav.

„Ne implicăm în comunităţile locale din Haferland şi suntem cu atât mai bucuroşi când putem facilita şi implicarea altor organizaţii în această zonă. Tocmai de aceea, în fiecare an răspundem cu entuziasm acţiunii Johanniter-Weihnachtstrucker, care aduce bucurie şi speranţă în preajma sărbătorilor de iarnă familiilor din satele româneşti.”, a declarat Michael Schmidt, preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Proiectul „Johanniter-Weihnachtstrucker” a ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 26, înregistrând un număr impresionant de voluntari şi donatori. Implicând numeroase companii, şcoli, grădiniţe, asociaţii şi voluntari din Germania, organizaţia Die Johanniter reuşeşte să trimită an de an un convoi de aproximativ 30 de camioane cu pachete conţinând alimente de bază spre ţări din Europa de Sud-Est, în scop umanitar.

Plecarea oficială a convoiului Johanniter-Weihnachtstrucker (Camionul de Crăciun) a avut loc şi anul acesta în a doua zi de Crăciun, din oraşul Landshut – Germania. În data de 26 decembrie, au plecat spre Albania, Bosnia, Bulgaria, România şi Ucraina peste 62.300 de pachete, o bună parte dintre acestea ajungând şi în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.