Mihaela Huncă: Guvernul Orban sfidează decizia Parlamentului și refuză să aloce banii pentru alocații

Premierul Ludovic Orban a anunțat că PNL ia în calcul variante pentru sancționarea proiectului de lege care a trecut de Parlament privind creșterea alocațiilor.
“Până acum copiii au primit venituri mărite, indiferent de cine le-a inițiat sau cine era la guvernare. Alocațiile puteau fi un cadou de Crăciun, însă la fel ca în cartea celebră pentru copii, pot spune că Grinch a furat Crăciunul! În mai 2015 parlamentarii PNL au propus dublarea alocațiilor. Președintele Iohannis a promulgat imediat legea și guvernul Ponta a alocat banii necesari, chiar dacă nu erau atunci prevăzuți în buget. Înainte de adoptarea bugetului pe 2019, tot la propunerea PNL parlamentarii Pro Romania au votat pentru majorarea alocațiilor, fără votul rușinos de atunci al PSD. Acum când am votat din nou mărirea alocațiilor, în mod surprinzător cei de la PNL s-au opus, iar președintele Iohannis întârzie să promulge legea. Ba mai mult, Guvernul Orban sfidează decizia Parlamentului și refuză să aloce banii. Consider că PNL dă dovadă de ipocrizie și că, pentru jocuri politice sacrifică viitorul țării. Reamintesc că, din rapoarte oficiale, peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei și adorm flămânzi. Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiții materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană. Prin urmare, consider că este inacceptabil ca statul să nu găsească resurse financiare atunci când vine vorba despre copii!, a concluzionat deputatul Pro România, Mihaela Huncă.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.