
Castelul Bran, loc încărcat de legendă și mister, a fost astăzi gazda conferinței de presă în care a fost dezvăluită data oficială a Dracula Boxing Show 2025: 10 octombrie, la Sala Sporturilor din Brașov. Organizatorii promit o ediție spectaculoasă, cu standarde ridicate și confruntări cum publicul din România nu a mai văzut până acum.
Evenimentul a reunit în fața presei atât sportivii care vor urca în ring, cât și reprezentanți ai autorităților locale. Printre invitați s-au numărat Cristian „The Hammer” Ciocan, triplu campion european WBO, Benjamin „Mister Gentleman” Adegbuyi, ambasadorul oficial al galei, Robert Jitaru, dublu campion european U22, Andrei Arădoaie, campion european în 2017, și primarul comunei Bran, Cosmin Feroiu.
Atmosfera a fost electrizantă, iar declarațiile sportivilor au ridicat nivelul așteptărilor. „Este pentru prima dată când o gală de box profesionist din România reunește atâtea nume cu palmares internațional. Pregătim un eveniment organizat la standarde moderne, care va combina experiența campionilor consacrați cu energia noii generații de performeri”, au transmis organizatorii.


Line-up-ul din acest an este descris ca fiind „îndrăzneț” și „neașteptat”, cu meciuri ce vor aduce stiluri diferite în confruntări tensionate și spectaculoase. „Nicio combinație nu este întâmplătoare, dar nimeni nu va anticipa tot”, au adăugat organizatorii, stârnind și mai mult curiozitatea fanilor.
Dracula Boxing Show 2025 va beneficia de o producție tehnică de amploare, transmisie live TV, campanii de promovare naționale și un format modern, menit să transforme sala într-o adevărată arenă de spectacol. Primele meciuri vor fi anunțate din luna august, odată cu lansarea biletelor.
Pe 10 octombrie, Brașovul devine capitala boxului profesionist din România. O seară plină de adrenalină, povești memorabile și dueluri de gală îi așteaptă pe toți iubitorii sportului cu mănuși.