Primăria a obținut 11,8 milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru consolidarea și restaurarea Bastionului Postăvarilor

Proiectul face parte dintr-un program mai amplu al primăriei pentru restaurarea monumentelor istorice cu fonduri europene, program ce mai include Biserica Sf. Nicolae din Șchei și Biserica Neagră.

Primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru restaurarea și amenajarea Bastionului Țesătorilor, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 11.795.280,08 lei, cu o contribuție din partea municipalității de 2% .

Această investiție face parte din programul de restaurare a monumentelor istorice ale orașului cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru.

În cadrul acestui program mai sunt incluse alte două monumente reprezentative pentru istoria și identitatea orașului nostru, Biserica Sf. Nicolae, unde deja s-a semnat contractul de finanțare și au început lucrările, și Curtea Bisericii Negre, proiect aflat în procedura de evaluare.

,,Obiectivul nostru de a restaura trei dintre cele mai importante monumente ale Brașovului cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană este tot mai aproape de realitate. Avem deja două proiecte de finanțare semnate, Biserica Sf. Nicolae din Piața Unirii și Bastionul Postăvarilor, și sper ca în curând să semnăm și proiectul pentru Biserica Neagră. Vorbim de trei investiții necesare, pe care le acoperim, în mare parte, prin accesarea de fonduri nerambursabile, adică am scutit brașovenii de un efort financiar de 12,5 milioane de euro. De asemenea, o altă veste bună este că aceste proiecte avansează într-un ritm foarte bun. Deja se lucrează la Biserica Sf. Nicolae, iar la bastion avem deja trei ofertanți. Comisia va face evaluarea documentelor și sper ca, cât mai repede, să începem și aici lucrările”, a declarat primarul George Scripcaru.

Citeste și:  RATBV extinde linia 41: noi opriri pe strada Plugarilor

Proiectul „Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor“ are în vedere consolidarea structurilor arhitecturale, restaurarea elementelor decorative originale, modernizarea facilităților interioare, sistematizarea curții interioare, accesibilizarea spațiului cu dotări pentru persoane cu dizabilități și implementarea de tehnologii interactive care să transforme bastionul într-un spațiu dedicat turismului cultural și educației.

Sunt propuse mai multe tipuri de intervenții, printre care:

Intervenții de restaurare

  • conservare: restaurarea paramentului exterior și interior;
  • restaurarea și conservarea tencuielilor exterioare istorice;
  • revizuirea golului de acces spre promenade cu propuneri de modificare minimală ca impact asupra cotelor de acces și mărturiilor istorice;
  • consolidarea turnului metalic în vederea redeschiderii către public și actualizarea informației muzeale;

Lucrări de amenajare:

  • sistematizarea curții interioare și a terenului din exteriorul bastionului;
  • refacerea pavimentului, a pantelor de scurgere din curtea interioară și etanșarea rostului între paviment și pereții turnului;
  • eliminarea vegetației invazive;
  • refacerea zonei exterioare, prin amenajarea cu gazon;
  • montarea de borduri de piatră între spațiile verzi și aleile de acces;
  • – alimentarea cu energie electrica din panouri fotovoltaice.
Citeste și:  Factura la gaze ar putea crește cu minimum 5% de la 1 aprilie 2026

Execuția lucrărilor este planificată să se desfășoare pe o perioadă de 18 luni.

Proiectul ,,Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor” a fost depus pentru finanțare programul ,,Regiunea Centru” 2021-2027, apelul de proiecte PRC/168/PRC_P8/OP5/RSO5.1/PRC_A44 – Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.

Valoarea totala proiect: 12.019.601,33 de lei;

Valoare eligibila proiect: 12.031.185,7 lei;

Valoare nerambursabilă: 11.795.280,08 de lei;

Contribuția proprie (2% din valoarea eligibilă): 235.905,62 lei;

Valoarea neeligibilă: 224.321,25 lei.

Execuție lucrări de consolidare, restaurare și amenajare – Bastionul Postăvarilor

În cadrul procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor au fost depuse trei oferte, care sunt în procedura de evaluare:

  • Inspeti Building Restauration SRL, având ca subcontractanți firmele Marok Energy SRL și Firext SRL;
  • Maco Sole Concept SRL, având ca subcontractanți firmele Anyta Falko SRL, Ager Construct Activ SRL și AXY Tehno Targoviste S.R.L.
  • Asocierea dintre Romconstruct Group SRL (leader), Romconstruct S.A.
Citeste și:  Lucrările la pârâul Graft, oprite după descoperirea unor probleme grave. Trotuar în pericol de prăbușire în zona Piața Brassai

Scurt istoric

Bastionul Postăvarilor a fost edificat între anii 1450-1455 și a suferit modificări /reabilitări/consolidări în perioadele 1521-1522, 1961-1962 și, recent, în anul 2008.

Forma clădirii în plan orizontal este neregulată, poligonală, prezentând o serie de retrageri și ieșinduri îndeosebi pe zona de est (zona scării). Începând cu primul etaj structura, prezintă două console, pe laturile de S și V.

Înălțimea totală este de aprox. 15.50 m, măsurată de la cota inferioară a subsolului.

Ambele structuri, atât pavilionul cu structură metalică (2008-2011), cât și structura istorică din zidărie (1450-1455) suferă procese active de degradare. Astfel, soluția minimală de intervenție presupune în primul rând stoparea degradării și repararea zonelor afectate, în scopul ameliorării rezistenței și durabilității structurale.

În perioada recentă, avarii semnificative au apărut în principal la nivelul pavilionului metalic, unde, în urma deteriorării straturilor de protecție și de finisaj și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor meteorice, au fost afectate elementele nestructurale și a început coroziunea la nivelul structurii principale a turnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.