Festivalul Mamaia 2025 și-a desemnat câștigătorii. Marele Trofeu merge la „Prima iubire ești tu”

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2025, ajuns la cea de-a 62-a ediție, și-a ales câștigătorii după trei zile de competiție și spectacole memorabile. Atmosfera de gală de la malul mării a adus pe scenă artiști consacrați, dar și tinere talente care au impresionat publicul și juriul deopotrivă.

Momentul cel mai așteptat, Gala Laureaților de duminică, 24 august, a adus emoție și aplauze îndelungi, toate privirile fiind îndreptate către câștigătorul Marelui Trofeu Mamaia 2025. Distincția a revenit melodiei „Prima iubire ești tu”, o creație semnată de Adrian Daminescu, interpretată magistral de Cristina Sofia Damian. Artista a primit și un premiu consistent, în valoare de 50.000 de lei, înmânat de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Citeste și:  Acțiune amplă a Poliției Rutiere Brașov: aproape 400 de șoferi testați pentru alcool, amenzi de peste 20.000 de lei

Premianții Festivalului Mamaia 2025

🔹 Secțiunea Interpretare:

  • Premiul I – Ionuț Danil, cu melodia „Dacă ploaia s-ar opri” (Adi Bărar) – premiu oferit de Monica Anghel
  • Premiul II – Alexandra Serenada Sîrghi, cu melodia „România” (Adrian Daminescu) – premiu oferit de Marcel Pavel
  • Premiul III – Eduard Anghelescu, cu melodia „Vei fi mereu” (Viorel Gavrilă) – premiu oferit de Liana Stanciu

🔹 Secțiunea Creație:

  • Premiul I – „Te-am iubit” – compozitor Sergiu Rudichi, interpret Delia Racu – premiu oferit de compozitorul Ionel Tudor
  • Premiul II – „I need someone” – compozitor și interpret Ovi Jacobsen – premiu oferit de Ana Maria Ștefan, director artistic al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
  • Premiul III – „Mi-e dor” – compozitor Moni-k, solist Romeo Zaharia – premiu oferit de Corina Chiriac
Citeste și:  Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei

Un juriu de elită și recitaluri de excepție

În juriu s-au aflat personalități marcante ale muzicii românești: Horia Moculescu, Marcel Pavel, Corina Chiriac, Liana Stanciu și Monica Anghel. Aceștia au avut misiunea dificilă de a alege câștigătorii dintre zeci de concurenți valoroși.

Evenimentul, transmis în direct de TVR 2, a fost prezentat de Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, ambii foști concurenți ai festivalului. Pe scenă au urcat și artiști consacrați, în recitaluri care au ridicat publicul în picioare.

Urmează Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc

Sărbătoarea muzicii continuă la malul mării. Între 27-29 august, publicul va putea urmări, tot la Mamaia și în direct la TVR 2 și TVR Folclor, Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.