Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, în poza de grup a lui Xi Jinping, alături de Vladimir Putin și Kim Jong Un

Foștii premieri români, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, s-au aflat în China la invitația președintelui Xi Jinping, pentru a participa la cea mai mare paradă militară din istoria țării. Evenimentul a marcat comemorarea a 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Conform imaginilor publicate de televiziunea chineză de stat, cei doi foști lideri au fost prezenți la poza de grup oficială alături de oaspeți de marcă, precum președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Cu toate acestea, Năstase și Dăncilă au fost plasați în ultimul rând al fotografiei de grup.

Adrian Năstase a fost însoțit la eveniment de soția sa, Dana, al cărei tată, Angelo Miculescu, a avut o poziție importantă ca lider comunist și ambasador al României în China, fapt ce poate explica prezența lor la acest eveniment de anvergură.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, „În misiune cu Moș Crăciun” și anul acesta

26 de lideri străini au fost invitați la eveniment. Din Europa au participat premierul extremist al Slovaciei, Robert Fico, și președintele naționalist al Serbiei, Aleksandar Vucici. Ambii sunt cunoscuți pentru legăturile lor cu Rusia.

Gazda evenimentului, președintele chinez Xi Jinping, îmbrăcat în costum „Zhongshan”, i-a primit cu căldură pe toți invitații.

În discursul său, Xi Jinping a declarat că ascensiunea Chinei este de „neoprit”, fiind țara cu cea mai numeroasă armată: peste 2 milioane de militari activi. Xi a fost flancat de Vladimir Putin și Kim Jong Un de la începutul paradei și s-au fotografiat împreună, spre a sfida ordinea mondială condusă de SUA, fostul aliat din cel de-al Doilea Război Mondial, scrie CNN.  Totodată, este prima paradă după 66 ani la care participă un lider nord-coreean.

Citeste și:  Autobuzul 41 va opri și în stația „Coștila”

„Renaşterea naţiunii chineze este de neoprit, iar nobila cauză a păcii şi dezvoltării omenirii va triumfa cu siguranţă. Astăzi, omenirea se confruntă din nou cu o alegere între pace sau război, dialog sau confruntare. Naţiunea chineză este marea naţiune care nu este intimidată niciodată de vreun tiran. În trecut, când a fost confruntat cu lupte critice între bine şi rău, lumină şi întuneric, progres şi reacţiune, poporul chinez s-a unit pentru a învinge duşmanul”, a spus Xi, îmbrăcat în costumul Zhongshan, purtat în mod tradițional de liderii republicii din ultimul secol: Sun Iat-sen, Chiang Kai-shek, Mao Zedong și Deng Xiaoping.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.