
Ieri, 8 septembrie, comuna Vulcan a marcat un moment important: inaugurarea noii Școli Gimnaziale. Evenimentul reprezintă un pas major pentru educația locală și un exemplu de cum implicarea și colaborarea pot duce la construirea unui viitor mai bun pentru comunitate.
„Această școală nu este doar o clădire modernă, ci un spațiu al cunoașterii, al respectului și al speranței. Aici, generațiile de mâine vor învăța să fie responsabile, curajoase și pregătite pentru provocările lumii în care trăim”, a transmis primarul Marius Adrian Doda.

Noul imobil are destinația de clădire de învățământ, cu funcțiuni conexe (circulații, spații tehnice, birouri-cancelarie, grupuri sanitare, cabinet medical) și se încadrează în categoria de importanță „C”, clasa de importanță „III”.
Noua Școală Gimnazială din comuna Vulcan are un regim de înălțime de parter plus un etaj și o suprafață desfășurată de 2.368 de metri pătrați, pe o arie construită de peste 1.200 de metri pătrați. La parter au fost amenajate patru săli de clasă, trei birouri, grupuri sanitare, spații de depozitare și centrala termică, în timp ce etajul găzduiește cinci săli de clasă, cancelaria, secretariatul, arhiva și alte spații de depozitare. Construcția este gândită să asigure condiții moderne și sigure, cu o capacitate maximă de 106 persoane la parter, care beneficiază de trei căi de evacuare directe, și de până la 135 de persoane la etaj, cu două căi de evacuare prin scări interioare închise.
„Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: constructorului, echipei de proiectare, cadrelor didactice pentru răbdare și dedicare, precum și părinților care ne-au sprijinit permanent. Dragi elevi, această școală este pentru voi. Aveți grijă de ea și folosiți fiecare oportunitate pentru a învăța și a deveni oameni de valoare”, a mai transmis edilul din Vulcan.
