Doi hoți de electrocasnice, prinși de polițiștii brașoveni

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați, de către reprezentanții unei societăți comerciale, din municipiul Brașov, care semnalau lipsa mai multor produse de pe rafturile magazinului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie, în jurul orei 17.40, două persoane ar fi sustras din incinta magazinului de electrocasnice mai multe produse, în valoare de peste 1.000 de lei.

De asemenea, activitățile de investigare au dus și la identificarea celor bănuiți, iar în baza materialului probator, față de bărbatul de 34 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Citeste și:  Sute de brașoveni au protestat în fața Tribunalului, în contextul dezbaterilor din justiție

În cauză, cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.