
Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 103D Viștea de Jos – Viștea de Sus au intrat în linie dreaptă. Stadiul de execuție a fost analizat de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, împreună cu primarul Florin Ioani și echipa de implementare a obiectivului.
În momentul de faţă, pe porţiunea de extravilan au fost aşternute straturile de asfalt, iar de săptămâna viitoare se va lucra la trasarea marcajelor, montarea indicatoarelor rutiere şi amplasarea parapetelor de protecţie. În intravilanul satului Viştea de Jos urmează aşternerea celui de-al doilea strat de asfalt, după care mai rămân de executat lucrările de semnalizare şi siguranţă a circulaţiei.
Este vorba despre un proiect important pentru infrastructura Ţării Făgăraşului, în valoare de peste 21 de milioane de lei, pe care îl finanţăm integral din bugetul propriu al judeţului şi care se va încheia în acest an.