Arta contemporană, sărbătorită la Cincșor, cu brunch, expoziție și concert la biserica fortificată

În perioada 26 septembrie – 5 octombrie 2025, Cincșorul este gazda celei de-a șaptea ediții a Reședinței Internaționale de Artă Vizuală. Este al treilea și ultimul an în care tema de creație este Florilegium, o temă care îi provoacă pe cei zece artiști invitați să se lase inspirați de peisajul transilvănean, de flora și frumusețile naturale ale locului.

Curatorul evenimentului este Elisabeth Ochsenfeld, artist vizual si curator, fondatoare a Reședintei de artă Arthouse Wolfsberg/ Gărâna și Ochsenfeld Residency Award la Frankfurt/ Heidelberg.

Participă artiștii: Oana Asavei-Pietraru (România), Georgiana Beloescu (România), Maria Bilașevschi (România), Gabriel Caloian (România), Valentina Druțu (România), Zoe Hawkins (Germania), Elisabeth Ochsenfeld (Germania), Mircea Popescu (România), Adrian Sandu (România) și Ovidiu Ungureanu (România).

Acestora li se alătură doi invitați speciali: profesorul și publicistul Mircea Mihăieș și Oana Maria Doboși, manager cultural și editorial, co-fondatoare a librăriei independente „La Două Bufnițe”, care a funcționat ca un reper cultural al Timișoarei între 2016-2025. Cei doi vor intra în dialog în biblioteca fostei școli săsești, pornind de la tema „Psihodrama la feminin. Virginia Wolf”.

Publicul este invitat la Cincșor sâmbătă, 4 octombrie 2025, la evenimentul care marchează finalul reședinței. Programul zilei:

Citeste și:  Palatul Parlamentului – iluminat în mov pentru marcarea Purple Night Romania

–  ora 11:00: Brunch transilvănean la șură cu specialități locale de sezon, în grădina fostei case parohiale evanghelice, organizat în colaborare cu Asociația My Transylvania. Tarif: 150 lei/ persoană. Rezervări la kulturproject@gmail.com, tel. 0744.373.090.

– ora 13:00: Întâlnire literară în biblioteca fostei școli: Mircea Mihăieș în dialog cu Oana Maria Doboși; tema: „Psihodrama la feminin. Virginia Wolf”. Intrare liberă.

– ora 13:00: Vizită casa parohială, biserica fortificată și fosta școală săsească.

– ora 14:00: Ateliere pentru copii și adulți;

– ora 14:30: Vernisajul expoziției colective Florilegium, la biserica fortificată din Cincșor, în prezența artiștilor. Intrare liberă.

– ora 15:00: Concert Byron Duo, la biserica fortificată din Cincșor. Dan Byron și Sergiu Mitrofan, membri ai trupei Byron, revin la Cincșor pentru a oferi publicului o nouă experiență muzicală deosebită, în acustica bisericii fortificate. Tarif: 75 lei/ persoană. Rezervări la kulturproject@gmail.com, tel. 0744.373.090.

Eveniment caritabil pentru susținerea eforturilor de conservare și restaurare a bisericii fortificate Cincșor, organizat de Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/ Cincșor și Kultur Project/ Cincșor. Transilvania. Case de Oaspeți, în parteneriat cu Fundația Biserici Fortificate, cu sprijinul Bisericii Evanghelice C.A. din România și al Parohiei Evanghelice Cincșor.

Citeste și:  Ilie Bolojan, primit cu onoruri militare în Austria

Biletele la eveniment (brunch + concert) se pot achiziționa aici: https://booking.mytransylvania.ro/location/cincor-kliink-kleinschenk-kissink

______________________________________________________

Reședința Internațională de Artă Vizuală Cincșor, inițiată în 2017, este cel mai important eveniment cultural din localitate, aducând laolaltă, anual, artiști români și străini care locuiesc și creează împreună, timp de o săptămână, inspirați de oamenii, cultura și natura locului. Anul acesta, tema pe care artiștii o vor interpreta plastic este Florilegium. Se încheie astfel un cinclu de trei ani în care tema de inspirație a fost bogăția florei transilvănene.

Anterior, tema reședinței a fost Față în față și a pornit de la transformările profunde ale satului transilvănean care au condus la reconfigurarea identităților individuale și ale comunităților, în special din cauza dispariței sașilor.

Deloc întâmplător, expoziția organizată la finalul reședinței are loc în biserica fortificată din Cincșor, simbol al identității unei comunități astăzi aproape dispărute, care se află ea însăși într-o schimbare de paradigmă, în căutarea unui nou rost, în urma pierderii funcției cultice. În noul ei rol – acela de biserică culturală – biserica monumet istoric își recapătă relevanța și însemnătatea în viața comunității.

Citeste și:  „România incluzivă 2025”: Soluții pentru accesibilitate digitală și sprijinirea persoanelor cu dizabilități

­­­­­­­­­­­­­­­­­______________________________________________________________________

Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor este un ONG înființat în anul 2008 pentru a sprijini Biserica Evanghelică Fortificată din satul Cincșor și comunitatea locală de aici.

Împreună cu Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, Contrafort Pro Kleinschenk/ Cincșor a reușit să acceseze fonduri europene pentru restaurarea bisericii între anii 2011-2013. În anii 2014-2015, în colaborare cu partenerii săi instituționali, Asociația Moritics și WWF Romania, asociația a reușit să atragă finanțări suplimentare (prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român sau de la sponsori precum Telekom) pentru restaurarea parțială a fortificației bisericii și deschiderea unui centru turistic de importanță zonală în incinta fortificației. Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor a fost organizator și co-organizator al unui număr important de evenimente culturale găzduite de biserica fortificată Cincșor în efortul de revitalizare a acesteia și transformare, conform unui concept inovativ și inedit, în biserică culturală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.