O nouă rușine pe obrazul comunității: Supraviețuitoare a Holocaustului, sfidată de Primăria Brașov

Primarul Brașovului aruncă din nou orașul într-un scandal care ar putea primi o amploare internațională prin modul în care edilul a înțeles să sfideze comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz Birkenau. Un eveniment de o adâncă însemnătate în fața căruia întreaga comunitate internațională se înclină. Un eveniment pe care niciun locuitor al planetei nu are voie să-l treacă cu vederea. Și totuși, primarul Brașovului, a continuat seria sfidărilor, începută cu nesocotirea octavei creștine care s-a desfășurat la Brașov și pe care Scripcaru a sfidat-o efectiv. Pe 27 ianuarie, nimeni nu și-ar fi imaginat că edilul va repeta sfidarea, față de un eveniment cu o asemenea încărcătură. Și totuși, Scripcaru nu a pregătit nimic pentru a marca ziua în care o lume întreagă comemorează 75 de ani de la eliberarea celui mai temut lagăr din istoria umanității. Un subiect, lesne de înțeles, extrem de sensibil. Și totuși, edilul nu a considerat la fel. Salvarea a venit de la consilierii locali care au cerut imperativ ca șefului Comunității Evreiești din Brașov să-i fie acordată cuvenita „Diplomă de Recunoștință” a întregii comunități.
În graba sa de a scăpa de „corvoadă” edilul a pierdut din vedere cinsitrea supraviețuitoarei de la Auschwitz, Rachel Năstase, o femeie de 90 de ani, pe care Dumnezeu a ținut-o drept mărturie a ororilor petrecute la Auschwitz. O femeie care a îndurat suferințe greu de imaginat, în teribilul Auschwitz. Spre cinstea noastră, supraviețuitoarea de la Auschwitz s-a stabilit la Brașov și a luat parte la marea comemorare, fără a primi cinstea cuvenită din partea comunității în mijlocul căreia trăiește. O inițiativă firească pe care orice primar ar fi avut-o. Un gest mărunt, dar absolut obligatoriu. Și totuși Primăria a pierdut ocazia de a face acest gest de normalitate de a-și arăta cinstirea și compasiunea față de suferința acestei supraviețuitoare. Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Brașovului ar fi fost firesc și obligatoriu, nu față de noi înșine. Nu Rachelei Năstase trebuia să-i arătăm că suntem oameni și că am învățat ceva din această filă cutremurătoare a istoriei, ci nouă trebuia să ne demonstrăm lucrul acesta. În mod ciudat celui care a distrus echipa de handbal Corona și a aruncat Brașovul într-un scandal de doping fără precedent, Liviu Dragomir, primarul s-a grăbit o „Diplomă de Excelență”. Acestei femei, care reprezintă o pagină importantă de istorie, nu s-a sinchisit edilul nici măcar să-i arate respectul cuvenit. Chiar și Comunitatea Evreiască a sesizat acest lucru, chiar dacă, din bun simț, nu a criticat impardonabila sfidare.
În ultima vreme aceste derapaje ale primarului sunt tot mai dese.
De amintit faptul că Primăria a închis „Flacăra vesnică” și iluminatul de la monumentul dedicat foștilor deținuți politic, refuzul de a sprijini cultele din Brașov (indiferent de confesiune) și toate inițiativele religioase și chiar proiectul construirii unui altar dedicat Sfintei Fecioare Maria, pe Tîmpa, iar acest gest de sfidare a supraviețuitoarei holocaustului iese din limitele normalității.
„Cerem primăriei imediat să prezinte scuze publice Comunității Evreiești și Rachelei Năstase pentru lipsa de respect cu care a fost tratată Comemorarea Holocaustului la Brașov!”, a declarat fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Acesta solicită Consiliului Local o hotărâre privind decorarea supraviețuitoarei Rachel Năstase, dar si post mortem a profesorului universitar Liviu Sofonea, decedat recent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.