Weekend plin pentru pompierii militari. Au gestionat peste 4.600 de situații de urgență înregistrate la nivel național

În primul weekend al lunii octombrie, pompierii militari au gestionat peste 4.600 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În aceste trei zile, o pondere de aproximativ 75% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora peste 3.400 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Concomitent cu misiunile de asistență medicală, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 173 incendii izbucnite în diverse zone ale țării, limitând astfel propagarea flăcărilor la vecinătăți.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, colegii noștri au desfășurat 1.051 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, „În misiune cu Moș Crăciun” și anul acesta

Totodată, în această perioadă, salvatorii au gestionat și 27 de situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.

Mai mult, 26 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.

În ceea ce privește protecția populației, în acest weekend, au fost transmise 22 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 16 au semnalat prezența animalelor sălbatice (urși), în localități din județele Argeș, Buzău, Mureș, Neamț și Vâlcea, iar 6 au vizat producerea fenomenelor meteorologice periculoase în localități din județele Constanța și Tulcea.

Nu uitați! Siguranța începe cu prevenția!

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.