Start oficial pentru organizarea FOTE Brașov 2027

Prima întâlnire a Comitetului Interministerial de coordonare a avut loc ieri la Guvernul României.

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Brașov 2027 au intrat oficial în linie dreaptă. Reuniunea de lucru desfășurată la sediul Guvernului României a marcat începutul procesului de organizare a celui mai important eveniment multisport dedicat tinerilor sportivi europeni.

Ședința a fost condusă de viceprim-ministrul Tánczos Barna, în prezența lui Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a lui Bogdan Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a lui George Boroi, secretarul general al COSR, și a lui Florin Mișcă, secretarul general adjunct al COSR.

La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai ministerelor implicate în organizare – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – precum și ai instituțiilor prefectului din județele Brașov, Harghita și Covasna.

Citeste și:  Autobuzul Moșului aduce magia Crăciunului în Brașov

Bogdan-Constantin Matei, președintele ANS: „𝙁𝙊𝙏𝙀 𝘽𝙧𝙖𝙨̦𝙤𝙫 𝟮𝟬𝟮𝟳 𝙚𝙨𝙩𝙚 𝙤 𝙤𝙥𝙤𝙧𝙩𝙪𝙣𝙞𝙩𝙖𝙩𝙚 𝙚𝙭𝙩𝙧𝙖𝙤𝙧𝙙𝙞𝙣𝙖𝙧𝙖̆ 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙍𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙞𝙖 𝙙𝙚 𝙖-𝙨̦𝙞 𝙧𝙚𝙖𝙛𝙞𝙧𝙢𝙖 𝙥𝙤𝙯𝙞𝙩̦𝙞𝙖 𝙥𝙚 𝙝𝙖𝙧𝙩𝙖 𝙨𝙥𝙤𝙧𝙩𝙪𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙚 𝙞𝙖𝙧𝙣𝙖̆ 𝙚𝙪𝙧𝙤𝙥𝙚𝙣𝙚. 𝘼𝙜𝙚𝙣𝙩̦𝙞𝙖 𝙉𝙖𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙖̆ 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙎𝙥𝙤𝙧𝙩 𝙫𝙖 𝙨𝙥𝙧𝙞𝙟𝙞𝙣𝙞, 𝙞̂𝙣 𝙨𝙩𝙧𝙖̂𝙣𝙨𝙖̆ 𝙘𝙤𝙡𝙖𝙗𝙤𝙧𝙖𝙧𝙚 𝙘𝙪 𝙩𝙤𝙖𝙩𝙚 𝙞𝙣𝙨𝙩𝙞𝙩𝙪𝙩̦𝙞𝙞𝙡𝙚 𝙞𝙢𝙥𝙡𝙞𝙘𝙖𝙩𝙚, 𝙛𝙞𝙚𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙚𝙩𝙖𝙥𝙖̆ 𝙖 𝙖𝙘𝙚𝙨𝙩𝙪𝙞 𝙥𝙧𝙤𝙘𝙚𝙨 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙡𝙚𝙭, 𝙖𝙨𝙩𝙛𝙚𝙡 𝙞̂𝙣𝙘𝙖̂𝙩 𝙨𝙖̆ 𝙤𝙛𝙚𝙧𝙞𝙢 𝙩𝙞𝙣𝙚𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙥𝙤𝙧𝙩𝙞𝙫𝙞 𝙤 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙚𝙩𝙞𝙩̦𝙞𝙚 𝙤𝙧𝙜𝙖𝙣𝙞𝙯𝙖𝙩𝙖̆ 𝙡𝙖 𝙘𝙚𝙡𝙚 𝙢𝙖𝙞 𝙞̂𝙣𝙖𝙡𝙩𝙚 𝙨𝙩𝙖𝙣𝙙𝙖𝙧𝙙𝙚 𝙚𝙪𝙧𝙤𝙥𝙚𝙣𝙚 𝙨̦𝙞 𝙤𝙡𝙞𝙢𝙥𝙞𝙘𝙚.”

Evenimentul va avea loc în perioada 1–8 februarie 2027, în zone cu tradiție în sporturile de iarnă, valorificând moștenirea primei ediții găzduite de România – FOTE Brașov 2013. În cadrul întâlnirii, fiecare instituție a prezentat un inventar al nevoilor organizatorice, iar viceprim-ministrul Tánczos Barna a subliniat importanța concentrării eforturilor logistice și operaționale, atât la nivel central, cât și local.

Citeste și:  Bradul de Crăciun din Betleem, aprins pentru prima dată de la începutul războiului din Gaza

FOTE Brașov 2027 va reuni sute de tineri sportivi din întreaga Europă, promovând valorile olimpice ale prieteniei, respectului și excelenței, și oferind României șansa de a demonstra, încă o dată, capacitatea organizatorică și angajamentul față de sportul de performanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.