
Armata României se bucură de respectul şi încrederea naţiunii, fiind una dintre instituţiile fundamentale ale statului, garant al menținerii integrităţii teritoriale, a independenţei şi suveranităţii. Prin intermediul ei România a devenit un partener de încredere al NATO și al UE, contribuind la întărirea celor două organizații din care face parte. România aduce trecutului comun al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene întreaga tradiţie istorică încorporată în ziua de 25 Octombrie, de sărbătorire a armatei române. Ziua armatei încununează prin simbolistica sa o serie întreagă de momente aniversare, la care participă nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii. Ea a devenit o dată cu semnificații deosebite în calendarul aniversărilor poporului român.
Pe parcursul istoriei moderne, armata română a contribuit din plin la toate marile acte ale naţiunii române din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea, de la Unirea Principatelor din 1859 la Războiul de Independență (1877), Războiul de Întregire (1916 -1919), al Doilea Război Mondial (1941 -1945), până la Revoluţia din Decembrie 1989, în cadrul căreia armata a reprezentat instituţia de bază a tranziţiei de la totalitarism la democraţie şi economie de piaţă.
Tradiția celebrării unei zile dedicate forțelor armate este de dată relativ nouă în România. De la reînființarea forțelor armate în Principatele Române în 1830 și crearea armatei române moderne după Unirea din 1859 prin reunirea forțelor armate ale celor două principate, Moldova și Țara Românească, nu a existat o tradiție anume de celebrare ori comemorare legată de organismul militar. Informal au apărut, prin strânsa legătură existentă între forțele armate și Biserica ortodoxă, tradiții legate de patroni spirituali asociați garnizoanelor ori categoriilor de forțe armate.




Una dintre iniţiativele luate în perioada care a urmat Primului Război Mondial a fost instituirea unei zile de celebrare a eroilor căzuţi pentru înfăptuirea României Mari, în campaniile din 1916-1918 şi în războiul din 1919 contra Ungariei bolşevice. De comemorarea eroilor s-a ocupat în mod oficial Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război” (ulterior „Cultul Eroilor”), cea care a introdus şi cultul „Eroului Necunoscut (societatea a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 4106 din 12 septembrie 1919). La 4 mai 1920, alt Decret Regal (nr. 1913) stabilea ca sărbătoarea religioasă a Înălţării Domnului să fie considerată şi Ziua Eroilor. La 31 iulie 1920, Adunarea Deputaților a votat „Legea pentru cinstirea eroilor căzuți”, ce stabilea ca Înălţarea Domnului să fie o sărbătoare națională. Ziua Eroilor a fost celebrată astfel până în 1947. În afară de Ziua Eroilor, prin Înaltele Decrete Regale nr. 1621 din 24 mai 1929 şi 1343 din 17 aprilie 1931 s-au stabilit patroni spirituali pentru categoriile de forțe armate: Sfântul Gheorghe (23 aprilie) pentru Forțele Terestre, Sfânta Maria (15 august) pentru Forțele Navale și Sfântul Mare Prooroc Ilie (20 iulie) pentru Forțele Aeriene. Aceste sărbătoriri au fost anulate în 1948, după abolirea monarhiei și debutul procesului de sovietizare a statului şi societății româneşti.
Un aspect al sovietizării armatei Republicii Populare Române a fost introducerea unei zile a ei, care simboliza exact această nouă situaţie de totală dependenţă faţă de URSS. La 20 iulie 1951, prezidiul Marii Adunări Naționale a adoptat Decretul nr. 125 ce instituia Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, la 2 octombrie. La această dată, în anul 1943, a fost creată, prin decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, prima mare unitate de voluntari recrutați dintre prizonierii de război români, Divizia „Tudor Vladimirescu”, care era considerată nucleul viitoarei „armate populare”. Pe de o parte, noua dată aniversară anula semnificaţia religioasă a fostei sărbători (era absurd şi imposibil ca un stat comunist să cinstească eroii cu ocazia unei sărbători creştine), iar pe de altă parte se sublinia hegemonia sovietică asupra României, a cărei armată devenise practic o anexă a celei sovietice. Prin instituirea Zilei Armatei la 2 octombrie, era omagiată înfiinţarea unei divizii compuse din militari care au trădat jurământul depus faţă de rege, intrând în compunerea armatei cu care atunci România se afla în război.











După retragerea forţelor armate sovietice din România în vara anului 1958, şi în conformitate cu noul curs al politicii regimului comunist din România care se contura (recâştigarea suveranităţii şi a identităţii naţionale), a început şi recuperarea tradițiilor unităților și marilor unități militare, cărora li s-a permis să-și sărbătorească principalele momente din existența lor. „Ziua forţelor armate a Republicii Populare Române” a fost stabilită la 25 octombrie, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 al Marii Adunări Naționale. La acea dată, în 1944, prin eliberarea oraşului Carei (judeţul Satu Mare), s-a desăvîrşit eliberarea teritoriului cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. 25 octombrie era și ziua de naștere a Regelui Mihai I, iar eliberarea completă a Transilvaniei în acea zi a fost considerată de militari ca un omagiu adus comandantului suprem al armatei române. Deoarece eliberarea ultimei localităţi rămase sub ocupaţia Ungariei a fost efectuată prin forţe proprii, fără participarea trupelor armatei sovietice, stabilirea acestei date în locul celei care amintea crearea diviziei de voluntari era o modalitate de exprimare a suveranității și independenței României în raport cu URSS. Prin alegerea zilei de 25 octombrie ca Zi a Armatei, eliberarea părţii din Transilvania care a fost răpită din trupul ţării a devenit un simbol al tuturor luptelor de eliberare sau de reîntregire naţională.
România a intrat în al Doilea Război Mondial la 22 iunie 1941 având ca obiectiv fundamental restabilirea integrităţii teritoriale, mai întâi prin campania din est (pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei), iar apoi prin campania din vest, după 23 august 1944. Acţiunile armatei române în ofensiva din Transilvania au reprezentat un drum glorios, soldat cu numeroase jertfe. În cadrul operaţiunii „Debreţin” declanşate la 9 octombrie, care viza atingerea alinimanentului Tisei, forţele Armatelor române I şi IV au participat la eliberarea Clujului, au avansat pe valea Someşului, iar la 21 octombrie au pătruns în zona oraşelor Satu Mare şi Carei, unde inamicul dispunea de poziţii puternic întărite. Manevra dublu învăluitoare ordonată la 24 octombrie de către generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu (comandantul Armatei IV) în care au fost angrenate Corpurile 2 şi 6 Armată a avut drept rezultat eliberarea oraşului Carei, prin luptele purtate de Regimentele 34 şi 40 din Divizia 9 infanterie au alungat forţele inamice din oraşul Carei.
Ordinul de zi nr. 392 bis din 29 octombrie 1944 al comandantului Armatei IV omagia astfel această victorie: La chemarea țării pentru dezrobirea Ardealului, rupt prin Dictatul de la Viena, ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda dreptății poporului nostru. Tineri și bătrâni ați pornit spre hotarele sfinte ale patriei și cu piepturile voastre ați făcut zăgaz neînfricat dușmanului care vroia să ajungă la Carpați. Apoi, alături de marea Armată Sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele de zi şi noapte, fără răgaz, aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei și de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte, ați luptat cu un dușman dârz și hotărât pe care l-ați învins. Azi când avantgărzile trec pe pământ străin pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi soldaţi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmașii și numele lor va fi înscris în Cartea de Aur a poporului român. Încrezători în destinul Neamului și luând pildă de la cei care au pus Patria mai presus decât viața, continuăm lupta, strâns uniți în jurul Steagului și Tronului.
25 octombrie rămâne una dintre cele mai importante sărbători laice din societatea românească. Succesul ei și ecoul pe care îl deține în conștiința românilor este intrinsec legat atât de rolul și statutul armatei în societate cât și de semnificația profundă asociată acestei date, reîntregirea națională la capătul unui amplu efort susținut de întreaga societate românească de recuperare a teritoriilor naționale pierdute în fatidica vară a anului 1940. Ceea ce nu a fost posibil la Est, în configurația geopolitică și militară europeană și mondială a celui de-al doilea război mondial, era împlinit în Vest prin efortul și jertfa armatei române ce elibera la 25 octombrie 1944 ultimele localități ale Transilvaniei de sub ocupația maghiară.
Deşi a fost instituită în timpul regimului comunist, Ziua Armatei s-a menţinut la 25 Octombrie şi după Revoluţia din Decembrie 1989, fiindcă ea are o semnificaţie strict militară şi patriotică, fără conotaţii politice de natură comunistă. Ziua Armatei omagiază nu doar jertfa celor care au luptat pentru eliberarea teritoriului naţional în al doilea război mondial, ci îi cinsteşte pe toţi eroii militari ai poporului român, din toate timpurile, inclusiv pe cei care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, unde noua armată a României şi-a făcut datoria de membru al NATO.

REPERE ISTORICE
EVENIMENTE
10 ianuarie 2025. 105 ani de la constituirea Societății Națiunilor, la care România este membru fondator (1920).
30 ianuarie 2025. 105 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Cehoslovacia (1920).
20 februarie 12025. 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România, pe de o parte, și Franța, Germania și Marea Britanie (1880).
1 aprilie 2025. 85 de ani de la înființarea Batalionului de Infanterie Marină (1940).
30 aprilie 2025. 195 de ani de la înființarea armei Infanterie în miliția pământeană a Țării Românești, precursoare a tradiției infanteriei Armatei Române. (1830).
8 mai 2025. 80 de ani de la încheierea ostilităților în cadrul Celui de-Al Doilea Război Mondial pe teatrul european, prin capitularea Germaniei (1945).
14 mai 2025. 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Varșovia, care a pus bazele alianței militare la care România a fost membru fondator (1955).
4 iunie 2025. 105 ani de la tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria, consfințind recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei cu România (1920).
14 iunie 2025. 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii (1880).
25 iunie 2025. 100 de ani de la fondarea Societății „Industria Aeronautică Română” (I.A.R.), pilon al aviației militare și industriei de apărare a României, prin promulgarea de către regale Ferdinand a „legii privitoare la întreprinderile industriale în legătură cu apărarea naţională” (1925).
26 iunie 2025. 80 de ani de la semnarea Cartei ONU (1945).
28 iunie 2025. 85 de ani de la anexarea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța de către U.R.S.S. (1940).
23 august 2025. 110 de ani de când Corpul de Aviație Român devine armă de sine stătătoare în Armata Română (1915).
2 septembrie 2025. 80 de ani de la încheierea ostilităților în cadrul Celui de-Al Doilea Război Mondial pe teatrul pacific, prin capitularea Japoniei (1945).
19 septembrie 2025. 100 de ani de la primul salt cu parașuta dintr-un avion militar efectuat în România, la mitingul de aviație de la Tecuci, efectuat de locotenentul aviator Jean Nicolescu (1925).
PERSONALITĂȚI
25 ianuarie 2025. 150 de ani de la nașterea generalului Alexandru Gorsky (1875).
10 mai 2025. 100 de ani de la moartea omului politic Alexandru Marghiloman (1925).
26 mai 2025. 100 de ani de la moartea generalului-medic Atanasie Demosthene, figură a medicinei militare (1925).
23 iulie 2025. 150 de ani de la nașterea generalului Constantin Ștefănescu Amza (1875).
25 septembrie 2025. 150 de ani de la nașterea medicului Marta Trancu-Rainer (1875).
29 octombrie 2025. 150 de ani de la nașterea reginei Maria (1875).