Polițiștii din Făgăraș cercetează un bărbat după un conflict violent cu o vecină

Update: Ca urmare a activităților investigative desfășurate, a audierilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a persoanei bănuite de comiterea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”.

Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, urmând ca, după expirarea măsurii preventive, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș să dispună măsurile legale ce se impun, conform competențelor.

„Facem precizarea că activitățile de cercetare penală sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc incidentul și pentru dispunerea, la finalizarea acestora, a soluției legale”, potrivit unui comunicat al Poliției Brașov.

Citeste și:  În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit pentru gestionarea a peste 1.450 de situații de urgență

Știrea inițială:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș s-au sesizat din oficiu și efectuează acte de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, după ce, în seara zilei de 27 octombrie a.c., în jurul orei 18:50, o femeie de 45 de ani, din municipiul Făgăraș, a semnalat un conflict avut cu un vecin, în vârstă de 49 de ani.

Incidentul s-a produs pe o stradă din localitate, pe fondul unor discuții divergente, în timp ce femeia se afla împreună cu fiul său.

Deși persoana implicată nu a dorit să formuleze plângere, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal, în care, în prezent, se desfășoară activități de administrare a probatoriului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Citeste și:  Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România

La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale ce se impun, potrivit reprezentanților poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.