Ministerul Finanțelor introduce cont unic pentru achitarea amenzilor

Prin OMF nr. 1823/2025, publicat miercuri în Monitorul Oficial nr. 1043/12/11/2025, a fost stabilită deschiderea contului unic pentru achitarea amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice potrivit prevederilor Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale.

Potrivit noului ordin, Trezoreria operativă centrală și toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor avea deschis contul 50.09.01 – „Cont unic aferent amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice”, în care se vor încasa toate amenzile aplicate de agenții constatatori din instituțiile care au implementat sistemul de evidență electronică unică a proceselor-verbale.

Cum este structurat contul

Contul unic este codificat diferit în funcție de instituția care încasează amenda:

  • La Trezoreria operativă centrală, cu codul fiscal al Trezoreriei Statului – pentru plăți prin bancă, mandat poștal, conturi tranzitorii sau transferuri de la unitățile teritoriale;
  • La unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, cu același cod fiscal al Trezoreriei – pentru încasări în numerar sau prin POS la ghișee;
  • La unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cu propriul cod fiscal – pentru sumele plătite în numerar, prin ghiseul.ro, POS sau aplicații de plată.
Citeste și:  Brașovul, între orașele cu cele mai multe joburi disponibile în acest moment

Sumele încasate la nivel local sunt apoi virate către contul unic deschis la Trezoreria operativă centrală.

Cum sunt distribuite ulterior sumele din contul unic

Ministerul Finanțelor va direcționa banii colectați către:

  • bugetele locale, în contul 21.A.35.01.02 „Venituri din amenzi…”, pentru persoanele fizice care au domiciliul în România;
  • bugetul de stat, în contul 20.A.35.01.03, pentru persoanele fără domiciliu în România sau cu domiciliu necunoscut.

Structura noului IBAN

Codul IBAN este generat fără secvență și are forma:
RO zz TREZ yyy 500901 XXXXXXX

Pentru contul deschis la Trezoreria operativă centrală IBAN-ul este:
RO76TREZ999500901XXXXXXX.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.