Operațiune de salvare cu elicopterul în masivul Piatra Craiului. Un turist de 56 de ani a cerut ajutorul salvatorilor după ce, ajuns la refugiul Grind, nu a mai putut continua ascensiunea din cauza unor dureri în piept. Cum durerile au crescut în intensitate, turistul s-a temur să se mai deplaseze și a solicitat ajutorul salvamontiștilor.
Pentru că simptomele prezentate ar fi putut anunța un infarct, salvatorii nu au mai pierdut timpul și au decis ridicarea elicopterului SMURD.
În urmă cu puțin timp, turistul a fost preluat de elicopter și transferat la UPU Mureș pentru a primi îngrijiri medicale.
Salvatorii spun că turistul a avut noroc cu faptul că a ajuns la refugiu unde există un loc potrivit pentru aterizarea elicopterului.