Săptămâna trecuta la Brașov în sala Patria a avut loc Festivalul Artelor Marțiale, iar la Sala Sporturilor din Ghimbav între 14-16 noiembrie a avut loc CUPA ROMÂNIEI ECHIPE WUKF -cel mai mare eveniment de arte marțiale din România, un eveniment care a reunit generații și comunități prin valorile artelor marțiale! Festivalul a reunit, pe lângă practicanți începători sau avansați de toate vârstele, sportivi de top, campioni mondiali și internaționali, maeștri și mari profesori de arte marțiale din diverse stiluri – de la karate, judo, taekwondo, până la aikido, kendo, iaijutsu, krav maga și arte marțiale medieval europene. Aceste sporturi au devenit un fenomen de masă prin faptul că participă foarte mulți copii, tineri, bărbați și femei de toate vârstele, până la vârstnici! La concursul de la Ghimbav au participat peste 400 de concurenți!
Am întrebat o familie unde atât mama, cât și fiica de 8 ani practică aceste sporturi, cum reușesc să-și gestioneze timpul în așa fel încât să poată face față atât la serviciu, acasă, dar și să devină campioane după o muncă asiduă la sala de antrenament!
Fuga la serviciu, du copilul la școală. Ia copilul, aruncă-l la karate, fugi și mai rezolvă una-alta cât stă la antrenament. Ascultă un curs, scrie un e-mail. Ajungi acasă. Repede, teme, culcare. Luni, marți, miercuri, joi, vineri… ce bine că este weekend. Este sâmbătă: fă curat, cumpărături, rezolvă totul, petrece timp cu partenerul tău! Poate ceva distracție, este luni din nou. De la capăt!
Ce fain că Sensei are printre elevi și proprii copii, ce familii frumoase de karatiști am văzut pe la competiții! Fă bagaje, mai repetă acasă, urmărește probele din concurs, cazare, condus, teme, calcă kimonoul. S-a întors acasă, fericit, cu medalia sau medaliile dorite sau plâns și l-ai privit copleșit în suferința lui adâncă pentru ratarea lui. Este luni din nou. O iei de la capăt. Și iarăși, și iarăși, și iarăși. Și vacanțe, și serbări, și răceală, și veselie. A mai trecut un an! Copilul este atât de mare? Când s-a făcut așa? Printre toate aceste clipe?
La un moment dat, una din mămici s-a mutat din banca de așteptare pe tatami, lângă fetele ei. Ce interesant, se poate… și ea are ceva fire albe în păr ca și mine, și ea are ceva kilograme în plus, ceva mai puțină mobilitate, ca și mine! Dacă tot știu pas cu pas fiecare mișcare și fiecare kata pentru fiica mea ca să o pot ajuta, de ce să nu mă duc și eu?
Mi-a fost teamă. Teamă să plec de la serviciu și din viața de zi cu zi, unde sunt o femeie, o mamă, un profesionist, și să mă prezint rotunjoară și cu un genunchi temperamental lângă ceilalți copii. A fost amuzant, mai ales pentru ei să ne vadă încercând (și de cele mai multe ori eșuând în cele mai caraghioase moduri) să facem lucrurile atât de simple pentru ei!
Totuși, să îți asumi că nu ești într-o stare perfectă, dar să vrei și să reușești să fii din ce în ce mai bun cu fiecare antrenament, să cedezi controlul și să acorzi încredere deplină unui Sensei, să pui tot ce este în capul tău pe pauză și să te concentrezi la ceea ce faci în momentul prezent. Ce lucruri interesante și revigorante! Să ajungi obosit la antrenament și să pleci cu energie, să vii abătut și să pleci de la antrenament cu o stare de spirit extrem de pozitivă.
Să discuți mereu cu copilul tău ce ai înțeles din ce ai învățat, cum se face ceva sau cât de bine arată altceva! Să concurezi împreună sau împotriva copilului și tot să vă felicitați la sfârșit! Faci cunoștință cu altă doamnă de la karate! Începeți să repetați împreună, faceți o echipă! Îți dai seama că acolo se naște o prietenie!
Astăzi ne-am întors de la o competiție foarte grea, cu concurență mare (mai mare la copii și tineri, la categoriile de vârstă mai mare, mai puțin). Ne-am pus medaliile împreună. Familia numeroasă ne-a susținut și ne-a fost aproape, cât de mult au putut! Mi-am susținut fiica, ea m-a susținut pe mine! Am câștigat fiecare pentru sine și pentru ceilalți și am văzut ce ne-a făcut să pierdem… sau ne-au adus aproape de descalificare!
Soții noștri ne-au ajutat ieșind cu mult din aria de confort. Nu ne-am dus să colecționăm medalii. Ne-am dus să vedem cum sunt și alții, cum suntem noi. Ne-am dus să vedem stadiul în care suntem și cum evoluează cei din alte cluburi. A fost o competiție grea, serioasă, cu multe probe. Simplul fapt că urmărești înaintea ta sportivi care te coplesesc cu nivelul lor și totuși să evoluezi, îți cere un foarte bun control emoțional. Să ratezi și să intri la următoarea probă concentrat și să dai din nou randament 100%.
Acum o înțeleg pe fiica mea și o apreciez mai mult. Acum avem o conexiune suplimentară. Mi-ar plăcea să vină și soțul meu la aceste antrenamente. Sunt convinsă că i-ar face și lui mult bine.
Dragi părinți, că sunt karate sau alte sporturi, dacă puteți, creați această legătură cu copiii voștri. Comunicarea ca între colegi arată o latură pe care copiii nu o arată acasă! Director sau cel mai mic dintre cei mici, vulnerabilitatea și încrederea ajută. Mișcarea ajută. Colegialitatea ajută.
Un Sensei inteligent (cum este Sensei Raluca Enache de la Campionii Leresti, cu siguranță găsiți și alții, am văzut și alți Sensei minunați) care pare că mereu știe ce și cum să îți spună ca să te corecteze și să te motiveze, care îți acordă încredere și îți dă șansa să ieși din zona de confort și să devii mai bun, ajută!
Astăzi, împreună cu fiica mea Roxana, am adus acasă câteva medalii! Dar de fapt, am adus mai mult de atât. Am adus munca strânsă în familie și în echipă! Am adus o experiență trăită împreună. Am adus, sper, un exemplu că poți face și ceea ce nu fac prea mulți! Dacă nu pentru alții, cel puțin pentru fiica mea!
De fapt, este o pledoarie pentru mișcare, sport, prietenie, perseverență, cultivarea legăturii între mental, emoțional și fizic și, nu în ultimul rând, de a avea respect față de sănătatea noastră și a copiilor noștri!
MENS SANA IN CORPORE SANO!
Autor: prof. dr. Valentin Muntean
