CSAT dezbate Strategia Națională de Apărare și programul SAFE la Palatul Cotroceni

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se desfășoară astăzi, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni, iar pe agenda membrilor se află Strategia Națională de Apărare a Țării pentru următorii cinci ani, precum și planul României pentru programul SAFE destinat Comisiei Europene.

Strategia Națională de Apărare va fi supusă aprobării după ce a fost consultată societatea civilă, cetățenii și instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, securității și politicii externe. Președintele Nicușor Dan a precizat că documentul, prezentat public recent, se bazează pe conceptul de independență solidară.

Potrivit strategiei, principalele amenințări la adresa securității naționale sunt acțiunile ostile ale Rusiei, dar documentul evidențiază și alte vulnerabilități, de la declinul demografic la slaba capacitate administrativă a statului. Serviciile de informații vor juca un rol important, însă cu atribuții clar delimitate, inclusiv în lupta împotriva corupției.

Citeste și:  Brașovenii au donat aproape 82.000 lei la cea de-a XIII-a ediție a Cercului de Donatori Brașov

Pe agenda CSAT se află și aplicația de finanțare pentru programul SAFE, iar premierul Ilie Bolojan a estimat că cel târziu până la sfârșitul primului trimestru al anului viitor vor fi cunoscute proiectele care vor fi finanțate prin acest program.

Membrii Consiliului vor mai analiza raportul privind activitățile și rezultatele obținute în primele șapte luni ale acestui an pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, considerate riscuri pentru siguranța națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.