
Ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu, şi-a dat demisia cu puţin timp în urmă.
‘Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română. România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara’, scrie Moșteanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Premierul Ilie Bolojan: Am luat act de demisia domnului Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al Guvernului României. Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.