
Sezonul de iarnă abia a început, însă primul accident grav a fost deja înregistrat în județul Brașov. Potrivit Salvamont Brașov, o femeie care se dădea cu sania a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie.
În urma impactului, victima a suferit pierdere temporară a cunoștinței, situație care a impus intervenția de urgență a salvatorilor montani. Incidentul a avut loc pe fondul vitezei acumulate pe pantă, al lipsei de control și al unui moment de neatenție sau entuziasm excesiv.
Formația Salvamont Predeal, din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov, a intervenit rapid la fața locului, a acordat primul ajutor și a stabilizat victima. Ulterior, femeia a fost predată conștientă echipajului SMURD, pentru continuarea îngrijirilor medicale.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția că viteza neadaptată, pârtiile improvizate, aglomerația și lipsa distanței de siguranță pot transforma rapid o activitate recreativă într-un eveniment cu urmări serioase. Săniile pot atinge viteze mari, iar coliziunile, chiar și cele aparent minore, pot avea consecințe grave.
Salvatorii montani fac apel la responsabilitate și prudență, recomandând folosirea doar a zonelor special amenajate, adaptarea vitezei la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrarea distanței față de ceilalți și supravegherea atentă a copiilor.