Creștere de 48% a traficului de pasageri pe Aeroportul Internațional Brașov în 2025

Peste 337.000 de pasageri au tranzitat, în anul 2025, Aeroportul Brașov-Ghimbav, cel mai nou aeroport al României, marcând o creștere spectaculoasă de 48% față de anul precedent.

Anunțul a fost făcut de Adrian Veștea, președintele Consiliul Județean Brașov, într-o postare publicată pe Facebook. Potrivit acestuia, evoluția traficului confirmă faptul că Brașovul poate susține un flux de călători în continuă expansiune.

Doar în luna decembrie, peste 38.000 de persoane au ales zborurile de la Ghimbav. De la inaugurare și până în prezent, numărul total al pasagerilor a depășit deja 644.000.

Perspectivele pentru perioada următoare sunt optimiste. Începând cu 28 ianuarie 2026, va intra în vigoare noul orar de iarnă, care va include conexiuni directe către destinații din Anglia, Germania, Italia și Ungaria.

Citeste și:  „Glasul Valahiei” 2026 aduce la Târgoviște tineri artiști din toată țara, inclusiv din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.