
Președintele Nicușor Dan a făcut publică înregistrarea dialogului dintre pilotul român al aeronavei Spartan, cu care a efectuat deplasarea în Franța, și controlorul de trafic aerian din Zurich. În cadrul convorbirii era transmisă hotărârea de a escorta avionul românesc la întoarcerea de la Paris. Șeful statului a subliniat că acuzațiile de „minciună” referitoare la acest gest, pe care l-a caracterizat drept unul simbolic de respect din partea unui alt stat, constituie un atac la imaginea și credibilitatea României.
Reacția acestuia vine după ce jurnalistul Patrick André de Hillerin a publicat un răspuns semnat de purtătorul de cuvânt al armatei elvețiene, Armeesprecher Mathias Volken, în care acesta afirma că zborul celor două avioane F-18 Hornet în preajma Spartanului în care se afla șeful statului a fost o misiune de rutină a aviației elvețiene, „una din cele peste 200 de acest fel pe care le desfășoară, în medie, într-un an”.
Nicușor Dan a publicat în noaptea de joi spre vineri înregistrarea convorbirii, în care se aude cum partea elvețiană transmite mulțumiri pentru sprijinul acordat de România în cazul incendiului din Crans-Montana.
„Puteți asculta înregistrarea convorbirii dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zurich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei românești. Acest gest a reprezentat un semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de statul român în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana. Este inadmisibil nivelul de dezinformare la care a ajuns o parte a presei române. Am respectat întotdeauna și voi continua să respect jurnalismul onest, chiar și atunci când acesta m-a criticat. Însă a-l acuza pe președintele României de minciună în legătură cu un gest simbolic de respect al unui alt stat reprezintă un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre”, a scris președintele pe Facebook.
Miercuri, șeful statului a anunțat, după întoarcerea în țară de la Paris, că pe parcursul zborului, deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava în care se afla a fost escortată de două avioane F-18, „un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”.