
Miercuri, 14 ianuarie 2026, Poiana Brașov oferă condiții de iarnă autentice pentru iubitorii sporturilor de sezon. La această oră, temperatura este de – 4 grade în stațiune și coboară până la – 12 grade pe vârful Postăvaru.
Sunt funcționale Telegondola, telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telescaunul Ruia, precum și teleschiurile Bradul și Stadion. Schiorii pot coborî pe pârtiile amenajate din zona inferioară – Bradul și Stadion – dar și în zona superioară, pe Lupului până la telescaunul Ruia, Drumul Roșu și Sulinar până jos.
Atenție însă la ceața prezentă în partea superioară a masivului, care poate reduce vizibilitatea pe pârtii.
Sursa: Emil Farcasanu