Tur ghidat în ultima zi a expoziției „Sibylle Bergemann – Fotografii: Între modă și realitate socială” la Muzeul de Artă Brașov

Muzeul de Artă Brașov și Centrul Cultural German Brașov vă invită duminică, 8 februarie 2026, de la ora 14:00, la un tur ghidat susținut de Ionela-Andreea Ghețe, în ultima zi a expoziției „Sibylle Bergemann – Fotografii: Între modă și realitate socială”. Participarea va fi liberă.

După desfășurarea acestui eveniment, Muzeul de Artă Brașov va intra într-o etapă de lucru dedicată activităților de specialitate, esențiale pentru valorificarea și conservarea patrimoniului artistic. În această perioadă, echipa muzeului va continua procesele de cercetare și restaurare a colecțiilor, precum și activitățile de pregătire a următoarelor expoziții temporare. Totodată, vor fi realizate lucrări de întreținere și igienizare a spațiilor muzeale, necesare desfășurării optime. Pe durata acestor activități, Muzeul de Artă Brașov va fi închis pentru public în perioada 9–26 februarie 2026.

Citeste și:  Investiții de peste 27 milioane de lei în rețelele de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea

Intitulat „Sibylle Bergemann – Fotografie și umanism”, turul ghidat propune o lectură aprofundată a operei uneia dintre cele mai sensibile voci ale fotografiei europene din a doua jumătate a secolului XX. Prin imagini situate la granița dintre fotografia de modă și documentul social, Sibylle Bergemann surprinde cu empatie și finețe complexitatea realității umane. Turul va explora felul în care artista îmbină rigoarea estetică cu o reflecție subtilă asupra condiției feminine, a relației dintre corp și spațiul arhitectural, precum și asupra contextului socio-politic al epocii în care a creat.

Expoziția reunește o selecție amplă și reprezentativă de lucrări realizate de-a lungul a peste treizeci și cinci de ani de creație, oferind publicului o perspectivă cuprinzătoare asupra operei acestei importante fotografe germane. Lucrările expuse acoperă o varietate de medii și tematici – de la fotografia de modă și portretul în alb-negru, până la eseul fotografic, reportaj, peisaj urban și rural –, reflectând perspicacitatea și sensibilitatea remarcabile ale artistei. Cunoscută inițial pentru activitatea sa în domeniul modei, Bergemann s-a impus rapid prin observațiile sale fine asupra contextelor sociale și urbane, prin serii fotografice elaborate, dar și prin imagini individuale cu puternică încărcătură expresivă. Expoziția evidențiază predilecția artistei pentru fotografia alb-negru, completată, în anumite lucrări, de utilizarea culorii ca element esențial în construcția sensului.

Citeste și:  Preţul unui litru de benzină s-a majorat cu aproape 2%, iar prețul motorinei a crescut cu 3,2%

Ionela-Andreea Ghețe este manager cultural și critic de artă, coordonatoare de proiecte culturale în cadrul Centrului Cultural German Brașov. Are la bază studii de filosofie și istoria artei și este preocupată de relația dintre artă, etică și gândire politică precum și de relevanța proiectelor și proceselor artistice pentru înțelegerea contextelor și schimbărilor sociale actuale.

Participarea la acest eveniment este gratuită și nu necesită programare.

Expoziția este curatoriată de Frieda von Wild. Coordonarea locală este realizată de Ionela-Andreea Ghețe din partea Centrului Cultural German Brașov și de Alexandra Ilnițchi-Ardelean din partea Muzeului de Artă Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.