Emma Răducanu și Sorana Cîrstea, cu viteză spre sferturile Transylvania Open WTA 250! G. Ruse și J. Cristian, în semifinale la dublu

Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție de Transylvania Open WTA 250 și s-a calificat în sferturile de finală. Jucătoarea româncă a avut nevoie de doar 53 de minute pentru a încheia partida cu Tamara Zidansek, jucătoare care ajunsese în această fază ca lucky loser. Tamara nu a avut nicio șansă de break în meci, iar Sorana a reușit performanța de a ceda adversarei doar 20 dintre cele 71 de puncte jucate în partidă.

Sorana Cîrstea: ”Astăzi a fost o zi din aceea în care totul funcționează și m-am bucurat să pot să fac un meci atât de bun în fața publicului clujean. Simt că joc bine, dar trebuie să o iau pas cu pas pentru că tenisul este un sport foarte impredictibil și de la o zi la alta se schimbă lucrurile. Însă vin pe un fond de joc bun și asta îmi dă încredere!”

Emma Răducanu, favorita #1 a turneului s-a calificat și ea în sferturile de finală, după ce a reușit să întoarcă jocul, într-un prim set ce părea pierdut. Jucătoarea cu origini românești ce reprezintă Marea Britanie a înfruntat-o în turul doi pe jucătoarea de tenis slovenă Kaja Juvan și a învins, scor 7-5, 6-1.

Anastasia Potapova și-a trăit din nou intens meciul și a produs încă o victorie în care a avut nevoie de o revenire. Câștigătoare a trofeului de la Cluj în 2025m, Potapova a întors partida cu Anastasia Zakharova după ce în primul set a câștigat doar 3 dintre cele 14 mingi jucate cu primul serviciu. Jocul sportivei cu cetățenie austriacă s-a reglat însă și merge mai departe, în sferturi, unde va juca cu Sorana Cîrstea.

Citeste și:  Șase elevi din Brașov, calificați la naționala FIRST® LEGO® League Challenge

Jaqueline Cristian nu a avut deloc o zi fastă în meciul cu Daria Snigur. După doar 55 de minute de joc, românca a cedat cu 6-1, 6-0 într-un meci fără istoric, în care totuși a avut  trei șanse de break. A fost însă prea puțin pentru a întoarce soarta unei partide decise de execuțiile precise și jocul agresiv al Dariei.

Cristian s-a revanșat însă, o oră mai târziu, la dublu, unde face echipă cu Gabriela Ruse. Româncele s-au calificat în semifinale în urma partidei jucate cu Eudice Chong / En Shuo Liang, scor 6-2, 7-5.

Într-un alt meci al zilei, Xinyu Wang a trecut de Rebeka Masarova în două seturi, scor 6-4, 6-2. Wang traversează o perioadă excelentă. Ea a câștigat miercuri și partida de dublu în care a făcut echipă cu Saisai Zheng. Cele două a învins în două seturi, scor 7-5, 6-3, perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze, foste câștigătoare ale trofeului Transylvania Open.

Citeste și:  Voleibaliștii Coronei Brașov încep cu victorie optimile Cupei României

Surpriza zilei a venit din partea polonezei Maja Chwalinska. Aceasta a învins-o pe favorita #7 a competiției, Olga Danilovic. După două prime seturi cu o desfășurare la extreme, partida a mers în decisiv, unde scorul a ajuns rapid la 4-0 pentru Chwalinska. Deși Olga a reușit să câștige un game pe serviciul adversarei, Maja a rămas fermă pe poziții și a câștigat într-un final partida.

Turneul de tenis din Cluj continuă joi, 5 februarie, cu sferturile de finală la simplu, și două meciuri la dublu, între care semifinala Xin. Wang (CHN) / S. Zheng (CHN) vs J. Cristian (ROU) / E. Ruse (ROU).

PROGRAM JOI, 5 FEBRUARIE:

TERENUL CENTRAL, strat ora 02:00 PM

[4] Xin. Wang (CHN) vs O. Oliynykova (UKR)

NB 4:00 PM [1] E. Raducanu (GBR) vs [Q] M. Chwalinska (POL)

NB 6:00 PM [5] A. Potapova (AUT) vs [3] S. Cirstea (ROU)

Y. Yuan (CHN) vs [Q] D. Snigur (UKR)

TERENUL 2, start ora 02:00 PM

[NB 5:00 PM – After suitable rest] Xin. Wang (CHN) / S. Zheng (CHN) vs J. Cristian (ROU) / E. Ruse (ROU)

After suitable rest M. Chwalinska (POL) / K. Juvan (SLO) vs [3] K. Rakhimova (UZB) / S. Sorribes Tormo (ESP)

Tot joi, pe Terenul 2, între orele 15:00-17:00, va avea loc un meci special de tenis în scaun rulant, disputat între două jucătoare profesioniste: Cristiana Deac (RO) și Christiana Pesendorfer (AUT). Alături de ele vor intra în teren doi invitați speciali: Rareș Năstase și Jorge. Accesul la acest meci este posibil pe baza unui bilet valabil pentru ziua respectivă, disponibil pe site-ul oficial al turneului, transylvaniaopen.ro. Evenimentul este organizat de Kaufland, în cadrul proiectului ”Servește inspirație”, cu focus pe  incluziunea persoanelor cu dizabilități, transformând valorile sportului într-un sprijin real pentru acces la o viață activă.

Citeste și:  „Glasul Valahiei” 2026 aduce la Târgoviște tineri artiști din toată țara, inclusiv din Brașov

Transylvania Open WTA 250, ediția 2026, are loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open powered by Kaufland România are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.