
Astăzi, 13 februarie 2026, vremea este frumoasă, cu accente de primăvară, în Poiana Brașov.
La baza masivului se înregistrează +2 grade Celsius, iar în Masivul Postăvaru temperatura este de -2 grade.
Sunt în funcțiune Telegondola, Telecabinele Capra Neagră și Kanzel, Telescaunele Ruia și Lupului Inferior, precum și teleschiurile Bradul și Stadion, alături de banda Snowpark pentru copii – Bradul.
Pe domeniul schiabil, pârtiile sunt amenajate și deschise atât în zona inferioară – Bradul, Stadion, Snowpark Copii Bradul și Lupului Inferior, cât și în zona superioară – Ruia, Lupului până la Telescaunul Ruia, Drumul Roșu, Sulinar și Subteleferic, până la bază.
Sursa: Emil Farcasanu