
O grevă de amploare pe aeroporturile din Italia a fost evitată în ultimul moment, în plin context al desfășurării Jocurilor Olimpice, după ce Ministerul italian al Transporturilor a intervenit printr-o procedură de urgență.
Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, a emis o ordonanță prin care a amânat pentru săptămâna viitoare greva de 24 de ore anunțată de șase sindicate din aviație. Protestul ar fi afectat sute de zboruri.
Potrivit estimărilor, aproape 30.000 de pasageri ar fi rămas blocați pe aeroporturi, iar conexiunile către Lombardia și Dolomiți ar fi fost grav perturbate. Conform legislației italiene, autoritățile pot obliga sindicatele să își modifice calendarul protestelor atunci când evenimente de interes public major sunt puse în pericol.
Tensiunile sociale nu se opresc însă aici. La sfârșitul lunii este anunțată o grevă a muncitorilor feroviari, iar un protest major este programat pentru prima săptămână din martie.