Cod galben de ninsori, polei și viscol în 17 județe, până duminică dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, precipitații însemnate cantitativ, inclusiv ninsori, și viscol, ce vizează 16 județe și Municipiul București, până duminică dimineața.

Potrivit sursei citate, din după-amiaza zilei de vineri (20 februarie) și până sâmbătă seara (21 februarie), vântul se va intensifica, la început în sudul Moldovei, Muntenia, în Carpații de Curbură, apoi și în sud-estul Olteniei și Dobrogea. Astfel, vor fi viteze la rafală de 50 – 60 km/h și local de 65 – 70 km/h.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă (20/21 februarie) vor fi precipitații însemnate cantitativ, la început mixte, astfel încât local se va forma polei și ghețuș, apoi va ninge, cu excepția zonei Litoralului unde va ploua. De asemenea, va fi viscol și vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.

Citeste și:  Adio pensie la 52 de ani. Guvernul pregătește creșterea vârstei de pensionare pentru militari

Cantitățile de apă acumulate vor fi de 15 – 30 l/mp și se va depune strat de zăpadă, neuniform, cu grosimi în general de 15 – 20 cm.

Județele vizate de noua atenționare Cod galben sunt: Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Ialomița, Călărași, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Teleorman, Giurgiu, Covasna (parțial), Ilfov și Municipiul București.

Preluare / Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.