Iubire și tradiție de Dragobete, pe scena Redutei

Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională, invită publicul miercuri, 25 februarie 2026, de la ora 18.00, în Sala Reduta, la spectacolul „Dragobete – sărbătoarea iubirii la români”, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai frumoase și vechi sărbători ale calendarului popular.

Spectacolul va fi prezentat de Cornelia Crevean și va reuni pe scenă nume îndrăgite ale folclorului românesc, alături de tineri interpreți care duc mai departe tradiția cântecului popular.

Invitată specială este îndrăgita interpretă Mariana Anghel, una dintre cele mai reprezentative voci ale folclorului din Țara Hațegului și Ținutul Orăștiei, cu o carieră artistică de peste patru decenii, numeroase premii și colaborări naționale și internaționale.

Citeste și:  Condițiile meteo devin tot mai dificile în masivele din județul Brașov

Pe scenă vor evolua Mihaela și Ciprian Istrate, interpreți apreciați pentru repertoriul lor autentic din zona Mureșului și a Târnavelor. Ciprian Istrate, director al Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne, și-a dedicat activitatea promovării folclorului românesc prin numeroase albume și proiecte artistice realizate împreună cu soția sa.

Recitalul tinerilor interpreți – Dragoș Gușeilă, Elena Pirău, Miruna Racoția, Alice Gabriela Cristea, Lorena Adam, Radu Adam, Simona Miron și Ștefania Chirilă – va aduce prospețime și emoție, confirmând continuitatea valorilor tradiționale.

Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra „Plaiuri Transilvane”, condusă de Ioan Liviu Iosif, iar Ansamblul Folcloric Poienița al Centrului Cultural Reduta, coordonat coregrafic de Roxana Taraș Hoisan, va pune în scenă obiceiul de Dragobete și va prezenta dansuri tradiționale – Dans de Someș și Dans de Făgăraș.

Citeste și:  A provocat accident și a fugit! Șofer fără permis, încătușat în Brașov

Dragobetele, sărbătoare a iubirii și a renașterii naturii, era celebrat în tradiția populară între 24 februarie și 1 martie, fiind asociat începutului anului agrar și trezirii la viață a naturii. Considerat fiu al Babei Dochia în unele legende, Dragobetele simboliza dragostea, logodna tinerilor și armonia dintre om și natură. În această zi, fetele și băieții satului participau la ritualuri menite să aducă noroc în iubire și căsătorie, iar sărutul oferit în ziua de Dragobete era considerat legământ.

Prin acest spectacol, Centrul Cultural Reduta își propune să readucă în atenția publicului farmecul unei sărbători autentice românești, celebrând iubirea, tradiția și continuitatea valorilor folclorice.

Intrarea este gratuită, în baza invitațiilor, în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.