
Un bărbat de 37 de ani din Teliu a fost reținut de polițiști în urma unor percheziții efectuate într-un dosar penal de furt calificat, instrumentat de Poliția Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Ancheta a fost deschisă la sfârșitul lunii ianuarie, după ce un bărbat de 43 de ani din Brașov a sesizat faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său și ar fi sustras mai multe bunuri. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi suspecți, în vârstă de 24 și 37 de ani, bănuiți că, în noaptea de 18 ianuarie, în jurul orei 23:30, ar fi intrat fără drept în locuință și ar fi furat bunuri estimate la aproximativ 40.000 de lei.
Pentru completarea probatoriului, la data de 27 februarie, polițiștii Secției 2 Brașov, împreună cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Teliu, județul Brașov, și în Întorsura Buzăului, județul Covasna. Perchezițiile au vizat identificarea și ridicarea bunurilor sustrase sau a obiectelor folosite în activitatea infracțională.
În urma administrării probelor, față de bărbatul de 37 de ani din Teliu a fost dispusă continuarea urmăririi penale și măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
În cursul zilei de 28 februarie, suspectul urmează să fie prezentat de procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Brașov, cu propunere de măsură preventivă.
Cercetările continuă în acest dosar penal, sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.