34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu

34 de zboruri spre și dinspre cinci destinații au fost anulate duminică pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Potrivit datelor oficiale, au fost anulate 21 de zboruri către și dinspre Tel Aviv, șase zboruri către și dinspre Dubai, patru către Doha, două către Beirut și unul către Damasc. Curse afectate aparțin companiilor AnimaWings, Dan Air, El Al – Israel Airlines, FlyDubai, Fly One România, HiSky Europe, Israir Airlines, Qatar Airways, TAROM și Wizz Air Malta.

Reprezentanții CNAB au precizat că traficul aerian pe aeroporturile din Capitală se desfășoară în condiții de siguranță, conform planurilor de zbor. Compania monitorizează permanent situația curselor afectate, în cooperare cu autoritățile și operatorii aerieni, prioritatea fiind siguranța pasagerilor.

Pe fondul atacurilor lansate sâmbătă dimineață de Statele Unite și Israel împotriva Iran, numeroase companii aeriene internaționale au anunțat suspendarea zborurilor către Israel și alte destinații din regiune.

La București, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a recomandat cetățenilor români care au planificate călătorii către Israel sau către statele direct afectate de conflict să își anuleze sau reprogrameze deplasările.

În urma atacurilor, au fost raportate explozii în Teheran, Tabriz și Isfahan. Iranul a răspuns cu lansări de rachete și drone către baze militare americane din Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite, dar și asupra unor obiective militare de pe teritoriul israelian. Sâmbătă seara au fost semnalate explozii în centrul Israelului, inclusiv la Ierusalim și în Cisiordania, iar cel puțin o rachetă ar fi lovit Tel Aviv, potrivit agențiilor internaționale și serviciului de urgență israelian Magen David Adom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.