
Consiliul Județean Brașov a aprobat, în ședința din 26 februarie, modificarea anexei hotărârii adoptate în 2023 privind contractarea unui împrumut în valoare de 72.500.000 de lei pentru finanțarea investițiilor de interes județean. Sumele din credit au fost reașezate, fiind stabilite noi alocări pentru infrastructură rutieră și proiecte de eficientizare energetică.
Cea mai mare sumă, adică 12,3 milioane de lei, va fi folosită pentru cofinanțarea lucrărilor la tronsoanele de drumuri județene din zona metropolitană, în lungime totală de 53 de kilometri. Pentru modernizarea acestor drumuri au fost accesate fonduri europene prin Programul Regio Centru 2021–2027, iar contribuția din împrumut asigură partea de cofinanțare necesară implementării proiectelor.
Tot din credit vor fi acoperite și cofinanțările pentru mai multe investiții finanțate prin PNRR, care vizează eficientizarea energetică a unor clădiri publice din județ. Astfel, 5,3 milioane de lei vor merge către fosta cantină a CJ Brașov, 4,8 milioane de lei pentru renovarea energetică a Secției de Psihiatrie din Zărnești, iar 3 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a imobilului DGASPC din Codlea.
Decizia vine în contextul în care autoritățile județene încearcă să accelereze implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și prin PNRR, asigurând resursele necesare pentru cofinanțare și pentru modernizarea infrastructurii din județul Brașov.