
O nouă hotărâre adoptată de Consiliul Județean Brașov în ședința din 26 februarie vizează reglementarea situației juridice a unor imobile destinate protecției copilului. Terenurile pe care sunt construite casele de tip familial „Chip” și „Dale”, din cadrul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, au fost transferate din domeniul public al municipiului Săcele în domeniul public al județului Brașov.
Decizia are ca scop clarificarea situației juridice a acestor imobile, astfel încât administrarea și dezvoltarea lor să poată fi realizate în condiții legale și eficiente.
În același context, consilierii județeni au aprobat participarea DGASPC Brașov ca partener într-un proiect european destinat formării profesioniștilor care lucrează cu persoane cu dizabilități. Inițiativa urmărește creșterea calității serviciilor sociale și îmbunătățirea competențelor personalului din sistemul de protecție.