
România a ocupat integral toate locurile care i-au fost alocate în zborurile de evacuare organizate prin mecanismele instituțiilor europene, a declarat miercuri ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în cadrul audierilor din comisia de specialitate a Parlamentului.
Ministrul a precizat că, în procesul de repatriere, prioritate au persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, precum familiile cu copii, persoanele în vârstă sau cele cu probleme medicale.
Explicațiile au fost oferite după ce PSD și AUR au criticat modul în care Ministerul Afacerilor Externe a gestionat repatrierile românilor din Orientul Mijlociu și au cerut clarificări în legătură cu cazul unei minore căreia i-ar fi fost refuzat accesul la un zbor de evacuare.
În același context, avocatul Adrian Cuculis a anunțat că a depus un denunț penal la DNA pentru abuz în serviciu împotriva ministrului de Externe. Acesta susține că Oana Țoiu ar fi intervenit pentru ca fiica fostului premier Victor Ponta să nu fie repatriată cu un avion din Dubai.
Într-o primă reacție, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, spunea că fiica lui Victor Ponta nu apărea în evidențele consulare și nici în sistemul gestionat de Ministerul Afacerilor Externe pentru situațiile de criză.