
Serviciul Salvamont din Râșnov va beneficia de un sediu propriu în cadrul Policlinicii orașului, în urma unei decizii adoptate de Consiliul Local, menită să îmbunătățească intervențiile în zona montană.
Autoritățile au aprobat transmiterea în folosință gratuită a două cabinete către Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, spații care vor fi utilizate de formația locală pentru organizarea și coordonarea misiunilor de salvare.
Reprezentanții administrației locale subliniază că această măsură va permite reducerea timpilor de reacție în situații de urgență și va contribui la creșterea siguranței atât pentru locuitori, cât și pentru turiștii care ajung în zonă.
În paralel, Primăria are în plan, pentru acest an, modernizarea curții Policlinicii. Proiectul prevede pavarea integrală a suprafeței pentru a facilita accesul pacienților, al personalului medical și al echipelor de intervenție, dar și amenajarea unei noi căi de acces prin partea din spate a clădirii, pentru o circulație mai eficientă.
Investiția face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a infrastructurii locale și de creștere a nivelului de siguranță în comunitate.