
Lucrări ample de modernizare vor avea loc la Aeroportul Henri Coandă, unde trotuarele rulante, lifturile, scările rulante și platformele destinate pasagerilor cu mobilitate redusă vor fi înlocuite.
Investiția, în valoare de 24,39 milioane de lei, este realizată de Compania Națională Aeroporturi București și face parte din procesul de modernizare a aeroportului.
Potrivit unui comunicat al companiei, vor fi înlocuite 19 ascensoare, 19 scări rulante și patru trotuare rulante. De asemenea, vor fi modernizate două platforme pentru pasagerii cu mobilitate redusă și vor fi instalate încă două noi.
Proiectul include și implementarea unui sistem integrat de monitorizare a noilor echipamente, menit să asigure funcționarea eficientă și intervenții rapide în caz de defecțiuni.
Lucrările vor fi realizate etapizat, pe o perioadă de trei ani, pentru a reduce disconfortul pasagerilor.
Contractul a fost atribuit unei asocieri conduse de compania TK Elevator Eastern Europe GmbH, alături de firmele TEKA Danes Instal, Mega Moni și Creative Home Construct.