Lucrări în ritm alert pe strada Lungă. Primul tronson se apropie de finalizare

Lucrările de refacere a carosabilului pe Strada Lungă au intrat într-o etapă avansată, echipele de intervenție acționând în ritm susținut pentru reabilitarea uneia dintre cele mai circulate artere din oraș.

Intervențiile vizează banda de coborâre și banda a treia de urcare, iar, la orele prânzului, asfaltarea ajunsese deja în dreptul Centrul Militar Județean Brașov. Lucrările sunt concentrate în prezent pe primul tronson, cuprins între giratoriul de la Strada Stadionului și intersecția cu Strada Bisericii Române.

Reabilitarea a devenit necesară din cauza degradării stratului de uzură pe segmentul care se întinde până la intersecția cu Strada De Mijloc, o zonă intens circulată și afectată de trafic.

Citeste și:  Guvernul aprobă 114.000 de bilete de tratament balnear în 2026 pentru pensionari și asigurați

Potrivit autorităților, primul tronson ar urma să fie finalizat în zilele următoare, după care, începând de săptămâna viitoare, lucrările vor continua pe segmentul următor, între intersecțiile cu străzile Bisericii Române și De Mijloc.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă și să țină cont de restricțiile temporare impuse de desfășurarea lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.