
Autoritățile de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional București Henri Coandă au descoperit în bagajele de cală ale unui cetățean vietnamez, aproximativ 700 de pachete cu țigări și 2 kg de tutun, pe care acesta încerca să le introducă ilegal în România, ascunse în cutii de dulciuri și de electronice.
În data de 29.04.2026, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă s-au prezentat pentru a intra în țară, cu o cursă din direcția Vietnam, un bărbat, cetățean vietnamez, în vârstă de 45 de ani.
După ce a efectuat formalitățile de frontieră și a ridicat bagajele de cală, persoana în cauză s-a deplasat spre ieșire pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităților vamale.
Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor de cală ale acestuia, în urma căruia au fost descoperite, nedeclarate, ascunse în cutii de dulciuri și de electronice, o cantitate semnificativă de țigări.
În urma inventarierii au rezultat 678 de pachete cu țigări (13.560 țigarete), de proveniență extra comunitară și 1,9 kg de tutun vrac.
Ca urmare a celor constatate, întreaga cantitatea de țigări a fost reținută de către autoritatea vamală. În cauză, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.