
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, l-a acuzat marți pe premierul Ilie Bolojan că a generat recesiune economică și sărăcie, fără să taie ”privilegii”, motive pentru care i-a cerut ”să plece acasă”, notează Agerpers.
El a precizat că AUR își asumă ”o guvernare viitoare” și să redea ”speranța românilor”.
”Trei trimestre la rând avem criză economică. Prin prisma primelor dumneavoastră luni de guvernare, ați generat sărăcie pentru că nu ați tăiat privilegii. Este 5 mai. Știți câți vicepremieri ați avut? Cinci! (…) Ați avut timp zece luni, la dispoziție, să tăiați privilegiile și nu le-ați tăiat. În schimb, ați luat de la mame, de la veterani, de la pensionari, de la categoriile vulnerabile. De aceea trebuie să plecați acasă. Dragi români, mulți dintre voi ați susținut și v-ați dorit apă, hrană, energie. Ați primit, în ultimul an și în ultimii ani, din partea celor care se pretind proeuropeni taxe, război, sărăcie. Este timpul prin votul de astăzi din Parlament vocea românilor să se audă”, a afirmat George Simion, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură.
Liderul AUR a susținut că formațiunea pe care o conduce va face în continuare ”ceea ce este corect pentru români”.
”Nu putem trăi cu iluzia că aceiași oameni pot genera rezultate diferite. Este timpul pentru reconciliere națională, este timpul pentru speranță, este timpul pentru viitor. Da, ne asumăm viitorul acestei țări, ne asumăm o guvernare viitoare, ne asumăm să redăm speranța românilor. România trebuie să meargă înapoi la votul românilor, domnule Bolojan, dacă vreți într-adevăr să fiți reformatori: 300 de parlamentari, tăierea banilor pentru partidele politice și două tururi pentru alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene”, a transmis George Simion.
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură la adresa Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan.
Preluare / Agerpres