Primăria vrea să reamenajeze Piața Sfatului

Piața Sfatului, unul dintre cele mai vizitate locuri din România, precum și zona adiacentă acesteia vor fi reamenajate, la aproape 30 de ani de la ultima intervenție majoră. Primăria Brașov – împreună cu Ordinul Arhitecților din România și cu specialiștii în regenerare urbană ai Băncii Mondiale – va lansa în premieră pentru Brașov un concurs internațional de proiecte care va oferi soluția cea mai bună pentru acest demers.

Primul pas important în stabilirea temei de concurs este lansarea unei dezbateri publice în care toți cei interesați de modul în care va trebui să arate Piața Sfatului își vor putea spune părerea. Specialiștii în urbanism și arhitectură, cetățenii, riveranii, agenții economici, chiar și turiștii își vor putea exprima opiniile în cadrul unui chestionar lansat astăzi pe site-ul Ordinului Arhitecților din România și care va putea fi accesat și din portalul Primăriei Brașov. În procedura de consultare publică vor fi incluse și întâlniri cu profesioniștii în domeniu, dar și cu societatea civilă, organizații profesionale sau simpli cetățeni.

„Primăria Municipiului Brașov a încheiat cu Ordinul Arhitecților din România un contract de consultanță și asistență tehnică având ca obiect organizarea concursului internațional de soluții pentru reconfigurarea zonei Pieței Sfatului. Gradul de intervenție va fi definit în urma unei teme de proiectare ce va rezulta din consultarea publicului, atât cetățeni, cât și membri ai Ordinului Arhitecților, specialiști sau alte structuri interesate“, a spus Marilena Manolache, Arhitectul Șef al Municipiului Brașov.
Ordinul Arhitecților din România va asigura respectarea normativelor internaționale în domeniul urbanismului, inclusiv în ce privește regulile UNESCO privind patrimoniul istoric, și anvergura internațională a participării la concursul de idei.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

„Pentru un rezultat de calitate – și de aceea apelăm la un concurs internațional de soluții – este nevoie de participanți de calitate foarte înaltă, iar pentru a atrage astfel de participanți, concursul trebuie să fie atractiv pentru ei. Este nevoie de respectarea standardelor internaționale, inclusiv UNESCO, e important ca juriul să fie extraordinar de bun și să garanteze corectitudinea demersului. În plus, Piața Sfatului este în esență un subiect foarte atractiv. Iar pentru ca toate aceste condiții să poată fi îndeplinite, este extrem de important să vedem de unde plecăm, care este dorința tuturor celor implicați în acest demers. Suntem înainte de elaborarea temei de proiectare, și pentru a obține cea mai bună temă am demarat o consultare extinsă, pe mai multe straturi – cetățeni, organizații profesionale, specialiști, comercianți etc – care să reflecte cât mai exact nevoile și părerile tuturor părților implicate, a publicului în general. (…) Acest demers este o premieră în Brașov, prin magnitudinea sa. Este important să înțelegem că printr-un concurs internațional putem găsi cele mai bune soluții, din punct de vedere calitativ, la problemele pe care dorim să le rezolvăm și invităm toți cetățenii interesați să participe la acest demers și să completeze chestionarul care va sta la baza conturării temei de concurs. Nu putem face un proiect din birou, pentru un oraș folosit de oameni, fără a ști de fapt care sunt nevoile oamenilor. Nu putem face doar științific acest lucru, trebuie să absorbim nevoile și așteptările cetățenilor, de la profesioniști la publicul larg“, a declarat Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România.

Citeste și:  Brașovul strălucește de sărbători: Târgul de Crăciun și magia lui Moș Crăciun în Piața Sfatului

Unele dintre ideile cuprinse în chestionar sau pe care arhitecții le au în vedere pentru a fi sau nu validate de către public sunt: amenajarea unor suprafeţe pietonale de largi dimensiuni (piaţa); amenajarea unor zone de suprafeţe carosabile, unele permanente (stradă / shared space) sau ocazionale (aprovizionare, pompieri); captarea riguroasă a apelor pluviale şi transferul lor către reţelele edilitare; un sistem de iluminat ajustabil, cu un consum mai mic de energie, corelat cu folosirea reală a pieţii și cu nevoile de siguranță publică; implementarea unui sistem de iluminat ambiental, care să pună în valoare faţadele monumentelor istorice din piaţă; mobilier urban care să permită răgazul dezinteresat în spaţiul pieţei (gradene, bănci, scaune, rastel biciclete); suprafeţe verzi, inclusiv cu posibilitatea plantării unor copaci pentru umbră; amenajarea unor zone tip luciu de apă, cursuri de apă sau fântâni arteziene sau cu jeturi la nivelul pavajului; existenta unor construcţii temporare (chioşcuri, tarabe, scena evenimente) care să poată susţine diverse activităţi sezonire (târguri, spectacole); echiparea pieţei cu grupuri sanitare, acum existente în subteran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.