
Ministerul Transporturilor a publicat în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede aplicarea unor noi tarife pentru rovinietă, începând cu 1 iulie 2026, în baza cadrului legal stabilit prin Legea nr. 226/2023.
Potrivit proiectului, valoarea rovinietei va fi calculată în funcție de tipul vehiculului, norma de poluare și perioada de valabilitate. Astfel, șoferii care dețin autoturisme mai poluante vor plăti mai mult, în timp ce vehiculele electrice vor beneficia de cele mai mici tarife.
Pentru autoturisme, noile prețuri propuse sunt:
- pentru vehicule electrice și Euro VI: 22 de lei pentru o zi și 254 de lei pentru 12 luni;
- pentru mașinile Euro V și Euro IV: 26 de lei pentru o zi și 292 de lei pentru un an;
- pentru autoturismele Euro III, Euro II, Euro I și non-Euro: 29 de lei pentru o zi și 330 de lei anual.
În cazul autoutilitarelor și vehiculelor de marfă de până la 3,5 tone, rovinieta anuală va varia între 579 și 753 de lei, în funcție de norma de poluare.
Ministerul precizează că tarifele vor fi actualizate anual în funcție de rata inflației, iar până la 1 iulie 2026 rămân valabile prețurile actuale.
Noile tarife vor intra în vigoare doar după publicarea ordinului în Monitorul Oficial.
Șoferii pot verifica norma de poluare a vehiculului în Cartea de Identitate a Vehiculului, iar informații detaliate despre identificarea acesteia sunt disponibile pe site-ul RAR.