25 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Salvamont România a anunțat că, în ultimele 24 de ore, salvatorii montani au intervenit pentru salvarea a 25 de persoane, în urma a 24 de apeluri de urgență primite la Dispeceratul Național Salvamont.

Printre solicitări s-a numărat și un apel pentru Salvamont Municipiul Brașov. Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Mureș, unde au fost înregistrate 8 solicitări, urmat de Salvamont Harghita, cu 4 apeluri, și Salvamont Cluj, cu 3 apeluri.

Au mai fost înregistrate 2 apeluri pentru Salvamont Prahova și câte un apel pentru Salvamont Bistrița-Năsăud, Salvamont Bihor, Salvamont Maramureș, Salvamont Sibiu, județul Cluj și județul Suceava.

Dintre cele 25 de persoane salvate, 3 au fost preluate de elicoptere SMURD pentru transport la spital, iar alte 4 au fost preluate de echipaje ale Serviciului de Ambulanță sau SMURD.

Citeste și:  Cursul leu-euro a revenit pe creștere săptămâna trecută

În aceeași perioadă, salvamontiștii au primit și 32 de apeluri prin care turiștii au solicitat sfaturi și informații despre diferite trasee montane.

Salvamont România le recomandă turiștilor prudență și responsabilitate în desfășurarea activităților montane, pentru reducerea numărului de accidente pe munte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.