Părinţii din Astra pot răsufla usuraţi: Au scăpat de goana după un loc în grădiniţă

În sfârşit, Consiliul Local a realizat faptul că locurile în grădiniţele din Braşov sunt insuficiente şi că pentru părinti este o adevărată problemă să le asigure celor mici un loc în clasa dorită. S-a găsit o soluţie pentru rezolvarea situaţiei în cartierul Astra, unde grădiniţa de pe strada Neptun va fi extinsă.

Conform documentației aferente proiectului hotărârii de Consiliu Local, clădirea în care funcționează acum grădinița va fi înălțată cu un etaj, în care se vor amenaja 4 săli de grupă, cancelarie, birou, grup sanitar fete, băieți și personal, spații de depozitare, spații multifuncțional, prin înălţarea cu un etaj a clădirii existente.   

 Valoare totală a investiţiei este estimată la 2.133.980  lei,  inclusiv TVA, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul local. „Realizarea proiectului este necesara în vederea creării unor spații noi de desfășurare a activităților educaționale, în vederea alinierii tendințelor pe termen mediu și lung de la nivel local. Creșterea participării școlare este direct dependentă de creativitatea cadrelor didactice, singurele care pot găsi acele mijloace eficiente de limitare a absențelor şi apoi de implicare progresivă a elevilor în activități școlare şi extrașcolare”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre. 

Citeste și:  ANOFM va organiza 65 de programe de formare profesională în 2025! Cele mai multe cursuri vor fi la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.