Ziua Internațională a Copilului, la MApN

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Ministerul Apărării Naționale, prin Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, organizează, în perioada 29 mai – 1 iunie, evenimentul „Mândru de părinții mei”, dedicat copiilor militarilor răniți sau decedați pe timpul participării la acțiuni militare.

Vineri, 29 mai, începând cu ora 9.30, la Friendsville Family Park, din București, copiii se vor bucura de atracții în mai multe spații interactive adaptate diferitelor categorii de vârstă. Astfel, vor explora lumea preistorică din Jurassic, își vor testa limitele pe traseele Nija Warrior, se vor distra în Arcade-ul futurist sau vor putea descoperi magia primei copilării în zona Toddlers Castle.

Citeste și:  Marea Finală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială: 15.700 de tineri, 150.000 de euro investiți și o generație care refuză să stea în culise

Luni, 1 iunie, de la ora 11.00, copiii militarilor răniți sau decedați pe timpul participării la acțiuni militare sunt invitați la Circul Metropolitan București, unde se vor bucura de un spectacol modern, pentru toate vârstele, în care se vor regăsi elemente de acrobație și momente de divertisment.

Activitățile sunt organizate cu sprijinul Asociației O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect.

***

Tot luni, 1 iunie, reprezentanți din mai multe structuri ale MApN vor lua parte la activitățile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului la Senat și la Camera Deputaților.

Militari din toate categoriile de forțe vor prezenta misiunile și rolul Armatei României, echipamente și tehnică militară, precum și oferta educațională – pentru cei interesați să urmeze o carieră militară. Muzica Reprezentativă a MApN va susține miniconcerte, iar Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va avea un stand de prezentare a echipamentului militar din cele două războaie mondiale.

Citeste și:  Festivalul Kapital a fost reprogramat pentru 2027

În funcțiile de condițiile meteo, zona va fi survolată de aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.