1 Iunie alături de Salvamont Brașov

Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov îi invită pe cei mici și pe familiile lor să petreacă Ziua Internațională a Copilului într-un mod inedit, printr-un eveniment dedicat aventurii, salvării montane și activităților interactive.

Evenimentul va avea loc pe 1 iunie 2026, între orele 10:00 și 18:00, la Baza Sportivă Olimpia și la Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, iar accesul va fi gratuit.

Pe parcursul întregii zile, copiii vor putea descoperi lumea salvatorilor montani prin ateliere interactive, prezentări de drone, autospeciale și echipamente utilizate în intervențiile de urgență. Participanții vor avea ocazia să urce în mașinile de intervenție și să afle direct de la salvamontiști cum se desfășoară misiunile de căutare și salvare în Munții Brașovului.

Citeste și:  Nadia Comăneci, omagiată de BNR la 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice

Una dintre principalele atracții ale evenimentului va fi tiroliana amenajată peste terenurile de tenis, pregătită special pentru cei mici.

La activități vor participa și voluntarii ASV România – Search And Rescue, care vor prezenta tehnologia și metodele folosite în operațiunile de salvare.

În completarea programului, Muzeul Sportului și Turismului Montan va organiza jocuri, concursuri cu premii și tururi ghidate, iar Federația Română de Schi Biatlon va marca International Biathlon Day prin activități sportive dedicate copiilor și familiilor.

Evenimentul este organizat împreună cu Muzeul Județean de Istorie Brașov și Consiliul Județean Brașov și își propune să îi apropie pe copii de natură, sport și activitatea salvatorilor montani

Citeste și:  O dronă a căzut pe un bloc din centrul Galațiului, în timpul unui atac al Rusiei în Ucraina. Două persoane sunt rănite, iar un apartament a luat foc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.