Program-pilot pentru recompensarea performanței în instituțiile culturale

În cadrul ședinței de lucru de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale Ministerul Culturii a solicitat aplicarea din anul 2027 a prevederilor articolului 22 cu privire la stimularea performanței  în cadrul tuturor instituțiilor de cultură, propunere ce nu a putut fi acceptată pentru că nu există criterii obiective pentru acordare a premiilor de performanță în domeniul culturii.

În acest context,  Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a propus introducerea unui program-pilot pentru stabilirea acestor criterii obiective pentru acordare a premiilor de performanță în domeniul culturii, program care să fie testat în anul 2027 într-un număr limitat de instituții, urmând ca din anul 2028 să poate fi extins la nivelul întregului sistem public de cultură.

Citeste și:  Semafoare cu radar pe drumul spre Poiană

Ministerul Culturii a transmis Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale o propunere de modificare a proiectului noii Legi a salarizării unitare (comunicatul inițial poate fi accesat aici) Național al Dansului București, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeul Județean Mureș, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, Filarmonica „George Enescu” București, Filarmonica Banatul Timișoara. Selecția instituțiilor s-a bazat pe criterii referitoare la reprezentarea principalelor domenii ale sectorului cultural: spectacole, muzică, dans, patrimoniu muzeal și biblioteci, repartizare teritorială, tipologia instituției și tipul de subordonare, respectiv central și locală.

Subliniem faptul că propunerea vizează analiza activității acestor instituții pentru identificarea unor criterii obiective de acordare a premiilor de performanță în domeniul culturii și nu direct acordarea de premii de performanță în cadrul acestor instituții.

Citeste și:  Aproape 3480 alergători au participat la Brașov Marathon 2026, unul dintre cele mai mari evenimente de alergare montană din România

La finalul perioadei pilot, rezultatele vor putea fundamenta deciziile privind extinderea facilă a mecanismului către toate instituții culturale din țară. Considerăm că performanța trebuie încurajată și recompensată, iar instituțiile care reușesc să atragă public, să dezvolte proiecte relevante, să genereze impact cultural și să utilizeze eficient resursele publice trebuie să poată beneficia de instrumente moderne de motivare a personalului.

În cursul zilei de ieri au continuat consultările privind proiectul de lege, iar Ministerul Culturii a susținut necesitatea corectării sistemului de salarizare pentru serviciile publice deconcentrate, structuri cu atribuții esențiale în protejarea, conservarea și prezervarea patrimoniului cultural național. Responsabilitatea și complexitatea activității desfășurate de specialiștii din aceste instituții trebuie să se reflecte în mod corespunzător în politica de salarizare.

Citeste și:  Eugen Tomac are 10 zile pentru a prezenta noul cabinet și programul de guvernare

Dialogul cu toți partenerii sociali și instituționali va continua și în cursul săptămânii viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.