Campanie de testare gratuită pentru hepatita B la Spitalul Municipal Săcele în luna iunie

Spitalul Municipal Săcele derulează, în luna iunie, o campanie de informare și testare gratuită pentru hepatita B, în cadrul Săptămânii Europene a Testării în România, în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Hepatită din România (APAH-RO).

Testarea este disponibilă pentru pacienții instituției, atât în regim de spitalizare de zi, cât și în ambulatoriul de specialitate, în clădirea de pe strada Oituz nr. 54.

Persoanele depistate pozitiv vor beneficia de investigații suplimentare pentru virusul hepatic Delta (HDV), una dintre cele mai severe forme de hepatită virală.

Campania are ca scop depistarea timpurie a infecțiilor și promovarea prevenției, tratamentului și limitării transmiterii bolilor hepatice.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Spitalul Municipal Săcele la numărul de telefon 0368.005.356, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.